Stephen King, Peter Straub – Casa intunericului

Jack Sawyer, baiatul de 12 ani care a calatorit in Teritorii in “Talismanul“, este acum adult si (de curand) fost politist. Isi cumpara o casa undeva la tara, sperand ca va avea parte de liniste si pace. In comunitatea din care face parte apare insa un criminal in serie, un ucigas de copii. Dat fiind ca politia locala nu pare sa faca fata, Dale Gilbertson, seful politiei, ii cere ajutorul lui Jack, implicandu-l astfel intr-un conflict cu o miza mult mai mare decat isi imagineaza ei.

Din punct de vedere al personajelor mi-au placut, bineinteles, cele principale. Jack Sawyer, cel care stie ca are de infruntat o lume a raului, dar care merge mai departe. Henry Leyden, cel orb dar incredibil de talentat, cu toate acele personaje “traind” in el. Judy/Sophie (dar mai ales Judy), o femeie extrem de curajoasa. Si echipa de “mototciclisti invatati”, ca sa le spunem asa, mai ales Beezer St Pierre, conducatorul lor si tatal primei victime – toti cinci sunt niste personaje de-a dreptul neasteptate si originale. Am admirat foarte mult curajul fiecaruia in acele circumstante mai putin obisnuite.

Din punct de vedere al firului epic, mi se pare putin fortat din cand in cand – si poate ca Speedy Parker intervine un pic prea mult (sunt sigura ca nimanui nu-i plac acele carti in care eroul e prins la stramtoare, dupa care se intampla ceva supranatural si fara legatura cu restul si el scapa cu bine; este o situatie neplacuta si mai putin credibila).

Un exemplu ar fi buchetul lasat de Speedy in baia politiei, un buchet care nu numai ca la un moment dat a calmat multimea infuriata, dar mai tarziu parfumul acestuia a tinut-o pe Tansy Freneau cu mintea intreaga, apoi l-a ajutat pe George Potter sa-si aminteasca…

Si batalia finala mi s-a parut prea “facila” din acelasi motiv: un efect intarziat al Talismanului, tinut odata in mana sa, omoara personajul negativ fara nici un pic de efort. Un pic anticlimactic (sper sa nu folosesc un cuvant prea pretentios), nu-i asa?

Mi-a placut ideea unui personaj ciudat din alta lume ca fiind cel care ii impinge pe criminalii in serie sa ucida, precum si ideea unor elemente care se repeta la mai multi astfel de criminali din acest motiv. Nu stiu de ce, probabil pentru ca la momentul respectiv mi s-au parut foarte misterioase toate acele coincidente intre perioade aflate la 70 de ani distanta, starnindu-mi curiozitatea. O idee care mi s-a parut exagerata este aceea ca soarta tuturor universurilor si lumilor care exista e pusa la bataie – un pic prea cliseu, un pic prea transparent, dupa toate scenariile cu “unicul in stare sa salveze lumea” pe care le tot intalnim in ultima vreme.

Sfarsitul insa mi-a placut, pentru ca a fost atat previzibil cat si imprevizibil (mai precis ma asteptam ca se va termina in felul in care s-a terminat, dar nu si la felul in care s-a ajuns sa se termine in felul acela). Am si zambit un pic vazand modul in care cei doi autori au facut aluzie la o problema inca necunoscuta in Teritorii, o problema care probabil va trebui rezolvata intr-o carte viitoare. Una peste alta a fost o carte care merita citita, desi pe alocuri actiunea parea ca se taraste un pic. Parca totusi nu se ridica insa la inaltimea “Talismanului“.

Sursa: http://nemirabooks.ro