Un secol de la dispariţia diamantului florentin
Dimensiune font:
Povestea unuia dintre cele mai faimoase nestemate din lume, „diamantul florentin”, foate fi oricând subiect de film. Frumoasa piatră de culoare galben deschis este de origine indiană, ea aparţinând marii familii Medici care a condus Florența în timpul Renașterii. Diamantul, estimat la 133 de carate, nu există nicio îndoială că acesta ar fi de mare interes pentru colecționarii de diamante din întreaga lume.
Dar care este istoria acestui diamant? Se spune că piatra brută a fost achiziționată la sfârșitul secolului al XVI-lea de la regele Vijayanagar din sudul Indiei de către guvernatorul portughez de Goa, Ludovico Castro, contele de Montesanto. Ulterior, după lungi negocieri, Ferdinando I de Medici, marele duce al Toscanei, a reușit să-l cumpere de la familia Castro-Noronha.
Fiul ducelui Ferdinand, Cosimo al II-lea, a încredințat piatra către un tăietor de diamante celebru, Pompeo Studentoli, un venețian care lucra la Florența. Forma finală a diamantului a fost livrată în 1615.
Jean Baptiste Tavernier, bijutier și călător francez, a văzut diamantul printre bunurile lui Ferdinando al II-lea de Medici, marele Duce al Toscanei în 1657. Când ultimul duce de Medici a murit, diamantul a ajuns în mâinile Habsburgilor, prin căsătoria lui Francisc al III-lea, duce de Lorena cu împărăteasa Maria Tereza a Austriei, fiind plasat în bijuteriile Coroanei Habsburgice din Hofburg, Viena.
După căderea Imperiului Austro-Ungar, la sfârşitul primului război mondial, piatra a fost preluată de Charles I al Austriei în exil, în Elveția. Piatra a fost furată după 1918 de către o persoană apropiată familiei imperiale și dusă în America de Sud, cu alte nestemate ale Bijuteriilor Coroanei. După aceasta, s-a zvonit că diamantul a fost adus în Statele Unite în anii 1920, aflându-se acum într-o locaţie necunoscută. A trecut, iată, un secol şi, în ciuda tuturor căutărilor, nestemata rămâne de negăsit. Geo TOADER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau