Academia SRI cere ANULAREA a 32 de doctorate
Dimensiune font:
Academia de Informații a SRI cere în instanță anularea mai multor doctorate, potrivit Antena 3.
Conform sursei citate, sunt 32 de acțiuni pentru tot atâtea cazuri de plagiat confirmate în 2019 și 2020 de CNATDCU la Academia SRI prin decizii de retragere a titlului de doctor.
Printre cei chemați în judecată, pentru a li se anula diploma de doctor, se numără, potrivit pressone.ro:
generalul (r) Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției Juridice a SRI;
generalul (r) Sorin Gabriel Cozma, fost șef al Direcției Generale de Prevenire și Combatere a Terorismului din cadrul SRI;
Daniel Andrei Moldoveanu, fost consilier de stat al președintelui Traian Băsescu și fost șef al Comunității Naționale de Informații.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau