Comisar-şef de la Serviciul Permise Galaţi, reținut pentru luare de mită
Dimensiune font:
Mitică Petcu, comisar-şef în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Galaţi, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, în stare de arest la domiciliu, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (16 acte materiale).
În acelaşi dosar, au fost trimise în judecată trei persoane pentru comiterea mai multor infracţiuni de dare de mită, potrivit agerpres.ro
Conform DNA, în perioada ianuarie - martie 2020, Mitică Petcu ar fi primit de la mai multe persoane (printre care şi cele trimise în judecată) sume de bani cuprinse între 50 lei şi 300 lei şi alte bunuri pentru: programarea "peste rând" a candidaţilor la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme, preschimbarea fără programare a permisului de conducere.
În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurătoriu asupra unor sume de bani ridicate de la Mitică Petcu.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galaţi cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii în cauză.
Anterior, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu cinci inculpaţi, în sarcina lor reţinându-se săvârşirea unor infracţiuni de dare de mită (autorat şi instigare).
În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpaţii au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv: în cazul a trei persoane - 1 an şi 5 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani; în cazul celorlalte două persoane - 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni.
Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei cinci inculpaţi, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Galaţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau