Percheziții de amploare în București și alte 6 județe: peste 50 de oameni sunt cercetați pentru un prejudiciu URIAȘ
Dimensiune font:
Poliţia Română face, miercuri, 45 de percheziţii, în Bucureşti şi 6 judeţe, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ două milioane de lei unei unităţi bancare, prin înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Sunt cercetate 56 de persoane.
”La data de 12 august 2020, poliţiştii Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi D.G.P.M.B. - Poliţia Sectorului 2 - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 45 de percheziţii domiciliare. Activităţile se desfăşoară în Bucureşti şi în judeţele Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Ilfov, Mureş şi Teleorman, în două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti”, a transmis, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Sursa citatăa precizat că, în cele două cauze, sunt efectuate cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, cu ocazia obţinerii de credite de nevoi personale de la o instituţie bancară din Bucureşti, de persoane care nu ar fi îndeplinit condiţiile de creditare şi care s-ar fi folosit de înscrisuri falsificate în acest scop.
”Din cercetări a reieşit că solicitanţii creditelor ar fi facut parte din două filiere infracţionale, ce ar fi furnizat documentele falsificate, coordonat şi sprijinit demersurile la unitatea bancară şi şi-ar fi însuşit mare parte din sumele de bani obţinute. În cele două dosare penale, sunt cercetate 56 de persoane pentru un prejudiciu cauzat de aproximativ două milioane de lei”, a transmis Poliţia.
Poliţiştii vor pune în aplicare mandatele de aducere emise pe numele persoanelor bănuite, ce vor fi conduse la sediile unităţilor de poliţie, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale.
Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul I.G.P.R. – Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi al poliţiştilor D.G.P.M.B. şi inspectoratelor de poliţie judeţene Călăraşi, Ialomiţa, Mureş şi Teleorman.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau