"Să mai trăim noi până atunci, tovarăşe". Ce voia Gorbaciov de la România și implicarea în răsturnarea lui Ceaușescu: "Dacă eu nu o să-ţi spun adevărul, nimeni nu o va face"

Dimensiune font:

| 05-10-2022 15:15

 

Relaţiile lui Gorbaciov cu România au fost reci în perioada regimului Ceauşescu, dar s-au încălzit brusc sub Ion Iliescu. Rolul lui Mihail Gorbaciov în răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu rămâne important, chiar dacă nu toate documentele legate de acest subiect au apărut în spaţiul public.


Dispariţia lui Mihail Gorbaciov (2 martie 1931 - 30 august 2022) ar putea aduce noi informaţii despre relaţiile subterane dezvoltate între URSS şi grupul filosovietic care a preluat puterea în România în decembrie 1989.

Ultimul mare tratat bilateral dintre România şi URSS

Ion Iliescu şi Mihail Gorbaciov au semnat pe 5 aprilie 1991 ultimul mare tratat bilateral dintre România şi URSS, document în care Bucureştiul accepta o poziţie de vasalitate explicită. Chiar înaintea acestui gest, pentru prima dată după 1964, România trimite cadre militare la Academiile de Stat Major şi la Institutul Diplomatic din Moscova reaşezând relaţia cu Moscova într-o perspectivă diferită, după dizidenţa regimului Ceauşescu, scrie Rador, citâd Deutsche Welle. Tratatul avea o valabilitate de 15 ani, iar părţile se angajau, potrivit Articolului 4 "să nu participe la nicio alianţă îndreptată una împotriva celeilalte".

Textul era o pledoarie pentru rămânerea ţării sub influenţă sovietică, într-o perioadă în care statele Europei Centrale din fostul lagăr socialist luau distanţă de trecutul lor. De pildă, pe 15 februarie 1991, în vreme ce oficialii români făceau vizite la Moscova şi cârpeau ţesătura cu sovieticii, Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia semnau Declaraţia de la Vişegrad.

Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şi Bulgaria au urmat exemplul României şi au semnat, la rândul lor, noi tratate cu Moscova, dar fără clauze similare, care să le interzică alianţe cu Vestul. Parlamentul României nu ratifică, însă, tratatul, dar nici nu mută azimutul ţării spre altă direcţie. Aşa că pe 1 decembrie 1991, chiar înainte de căderea URSS, Ucraina organizează referendumul pentru independenţă, pe care Legislativul de la Bucureşti îl declară în unanimitate nul şi neavenit.

După 1985, odată cu venirea lui Mihail Gorbaciov în fruntea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, relaţiile dintre România şi URSS au rămas dificile pe direcţiile militară şi de politică externă, unde Bucureştiul milita pentru dezarmare şi cerea un termen mai scurt la reînnoirea Pactului de la Varşovia, dar s-au răcit semnificativ pe axele reformiste impuse de Moscova odată cu lansarea politicilor de glasnost şi perestroika (transparenţă şi restructurare).

Gorbaciov, vizită în România

Gorbaciov a vizitat România între 25 şi 27 mai 1987 şi a vorbit despre cooperarea dintre România şi URSS care ar trebui "să concorde cu imperativele timpului". La finalul discuţiilor, Ceauşescu şi Gorbaciov au adoptat un program de dezvoltare economică valabil până în anul 2000.

A urmat în 4-6 octombrie 1988 vizita de răspuns a cuplului Ceauşescu la Moscova, unde Gorbaciov a menţionat inclusiv "asperităţile" bilaterale, în vreme ce Nicolae Ceauşescu îl sfătuia pe omologul său să lase la o parte problemele "externe şi istorice" cum ar fi "defăimarea lui Stalin", căruia liderul român îi recunoştea o serie de merite.

Ceauşescu şi Gorbaciov, două întâlniri în 1989

În 1989, Ceauşescu şi Gorbaciov s-au văzut de două ori, prima dată la Bucureşti la summitul Pactului de la Varşovia. Aici, la dineul gazdei, Gorbaciov, i-ar fi spus lui Ceauşescu, potrivit traducătorului liderului sovietic, Ceslov Ciobanu: "Eu am să te critic, căci dacă eu nu o să-ţi spun adevărul deschis despre ce se întâmplă în România nimeni nu o va face".

Această discuţie are loc, însă, după diferitele contacte care au avut loc între oficiali de diferite ranguri de la Moscova şi semnatarii Scrisorii celor 6, document dat publicităţii la BBC şi Europa Liberă în martie 1989. Silviu Brucan, unul dintre semnatari, povesteşte în Memoriile sale inclusiv o întâlnire cu Mihail Gorbaciov din noiembrie 1988 în care este pus pe masă proiectul puciului împotriva lui Ceauşescu : "de la început a declarat că este de acord cu acţiunea de răsturnare a lui Ceauşescu, cu condiţia ca ea să fie concepută şi realizată astfel încât să ducă la menţinerea partidului comunist ca forţă politică conducătoare în România" (Silviu Brucan, Generaţia irosită. Memorii, Editurile Univers & Calistrat Hogaş, Bucureşti, 1992).

A doua întâlnire pe care Ceauşescu şi Gorbaciov au avut-o în 1989, tot în marja unui summit al Pactului de la Varşovia, la Moscova pe 4 decembrie nu i-a dat preşedintelui român mari speranţe, mai cu seamă că liderul rus a făcut o prezentare a discuţiilor pe care le avusese la Malta cu George Bush (2-3 decembrie 1989).

Implicarea URSS în răsturnarea lui Ceauşescu, demonstrată cu documente

Implicarea Uniunii Sovietice în multe dintre aspectele răsturnării lui Ceauşescu au fost demonstrate cu documente. În Rechizitoriul din Dosarul Revoluţiei, apărut în 2019, sunt date fragmente din care rezultă că Ceauşescu avea informaţii despre sprijinul sovietic şi al altor state din Pactul de la Varşovia în favoarea manifestanţilor. Procurorii care au lucrat la caz au scos la iveală inclusiv probe despre cererea intervenţiei militare sovietice solicitate de Ion Iliescu şi generalul Nicolae Militaru. Rechizitoriul mai precizează că un eventual proces corect aplicat soţilor Ceauşescu ar fi putut demonstra legăturile cu Moscova ale noului grup care a luat puterea şi care viza răsturnarea lui Ceauşescu, dar rămânerea României în sfera de influenţă a Moscovei.

La ultima întrevedere Gorbaciov-Ceauşescu, unde cel din urmă insista pentru o întâlnire la nivel de prim-miniştri pe chestiuni economice în ianuarie 1990, Mihail Gorbaciov ar fi spus "Să mai trăim noi până atunci, tovarăşe Ceauşescu".

În mod ciudat, în Amintirile lui Gorbaciov ( Mihail Gorbaciov, Amintiri. Viaţa mea înainte şi după perestroika, Litera, Bucureşti, 2013) nu sunt citate deloc numele lui Ceauşescu şi Iliescu, deşi diferite întrevederi cu ceilalţi lideri ai blocului socialist sunt descrise adesea pe larg.

Istoria implicării lui Mihail Gorbaciov în răsturnarea lui Ceauşescu este complicată, dar intenţiile lui par clare: păstrarea României sub umbrela URSS. 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Incidentul care a pus pe jar serviciile secrete din România: Ce au stabilit specialiştii în cazul plicurilor primite de patru instituţii din Bucureşti
02/04/2025 18:34

Anchetatorii au stabilit că plicurile primite in urmă cu o zi, in Bucuresti, de Avocatul Poporului, Biroul Electoral Central, Inspectoratul General al Poliţiei Romane şi Inspectoratul General al Jandarmerie ...

„Am fost violată de Van Damme când aveam 15 ani. Ziceau că e mascul alpha”. Declarații incendiare despre actorul acuzat că îi plăceau minorele din România
02/04/2025 17:08

Celebrul actor Jean-Claude Van Damme, cunoscut pentru rolurile sale din filmele de actiune ale anilor ’90, este mentionat intr-un dosar penal de mare gravitate, investigat de DIICOT Iasi. Una dintre victime ...

Un 'nou început' pentru Ion Iliescu: Trimis, din nou, în judecată în Dosarul Mineriadei, alături de Petre Roman și alții
02/04/2025 10:55

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Virgil Măgureanu, Adrian Sarbu, Miron Cozma au fost trimişi in judecată in Dosarul “Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”, pentru infracţiuni co ...

Traian Băsescu îl contrazice pe Marcel Ciolacu după scandalul cu Hurezeanu: 'Anularea alegerilor afectează relația României cu SUA'
31/03/2025 14:16

Fostul presedinte Traian Băsescu sustine, intr-o postare pe Facebook, că principala problemă in relatia Romaniei cu Statele Unite nu este legată de ambasador, ministrul de Externe sau lipsa unui imputernici ...

Victor Ponta a izbucnit după ce CNA a eliminat emisiunea lui Tucă și alte producții online: Un abuz evident
27/03/2025 10:20

Victor Ponta, candidat la alegerile prezidentiale, a izbucnit după ce CNA a decis să elimine mai multe emisiuni in care anularea alegerilor sau eliminarea lui Călin Georgescu din cursa pentru alegerile prezi ...

Decizie bombă a justiției: Ion Iliescu rămâne fără certificatul de revoluţionar
26/03/2025 15:48

Tribunalul Bucuresti a acceptat solicitarea formulată de Secretariatul de Stat pentru Recunoasterea Meritelor Luptătorilor Impotriva Regimului Comunist si a revocat certificatul de revolutionar acordat fostul ...

Președința ÎCCJ îi dă replica lui Bolojan: 'Judecătorii sunt ancoraţi în societate înţeleg foarte bine ce se întâmplă'
24/03/2025 16:23

Preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Corina Corbu, a afirmat că judecătorii ICCJ sunt ancoraţi in realitate şi inţeleg foarte bine ce se intamplă, care sunt nemulţumirile societ ...

Ilie Bolojan dă alerta după scandalul anulării alegerilor: Fără un sistem judiciar funcțional, democrația noastră ar putea deveni și mai fragilă
24/03/2025 16:14

Presedintele interimar al Romaniei spune că Romania riscă să isi strice si mai tare imaginea pe plan extern. Asta după ce anularea alegerilor din Romania a starnit controverse. „Fără un sistem judiciar ...

Unde este bârlogul-hotel al generalului Cătălin Zisu, finanțat din banii Armatei
24/03/2025 08:43

Nemuritorul general cu 3 stele Cătălin Zisu a dat ora exactă in Ministerul Apărării Nationale mai bine de 20 de ani dintr-un barlog-hotel din Capitală finantat din banii Armatei. Ministrii au venit si-au ...

Întalnire-șoc la ÎCCJ: Ilie Bolojan descinde la bilanțul instanței supreme
24/03/2025 07:04

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie işi prezintă luni raportul de activitate pe 2024, in prezenţa preşedintelui interimar Ilie Bolojan. ”Luni, 24 martie 2025, incepand cu ora 13, va avea loc prezentar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei