Udrea comentează cazul Coldea: Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi
Dimensiune font:
Fostul ministru al Turismului a comentat, duminică, într-o postare pe o rețea de socializare cu privire la cazul celor doi foşti generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar de DNA, în dosarul în care sunt acuzaţi de trafic de influenţă, afirmând că speră ca ancheta să ducă la căderea procurorului-șef european Laura Codruța Kovesi.
“Când va fi vremea, zice Domnul, cu dreptate voi judeca” -psalmul 74:2. După aproape zece ani, Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA așa cum, împreună cu Kovesi m-a scos pe mine în februarie 2015, doar că el fără cătușe!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, care execută în prezent o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare, primită în dosarul „Gala Bute”.
Elena Udrea a spus totodată că speră că ancheta DNA în cazul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă să ducă la căderea procurorului-șef european Laura Codruța Kovesi.
„Sper că prin dărâmarea soclului pe care cei doi generali s-au ridicat și care va duce și la căderea lui Kovesi, JUSTIȚIA se va simți eliberată, iar procurorii și judecătorii vor avea curaj să acționeze și să judece după lege și conștiința proprie”, conchide fostul ministru.
Elena Udrea este încarcerată începând din luna iunie 2022, după ce autoritățile din Bulgaria au decis extrădarea sa.
DNA a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, că i-a pus sub acuzare pentru trafic de influenţă pe Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, şi pe generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, aceştia fiind plasaţi sub control judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi teritoriul ţării.
Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă au calitatea de inculpaţi în dosarul privind infracţiunile de trafic de influență și spălare de bani şi au la dispoziţie 7 zile să achite cauţiunea de 500.000 de lei fiecare pentru a rămâne sub control judiciar, dar și o a patra persoană.
„În ordonanțele procurorilor se arată că”în perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpați a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranșe egale. În contextul menționat mai sus, în aceeași perioadă, martorul ar fi remis celor trei inculpați o plată parțială în sumă de aproximativ 100.000 euro”, se arată în referatul procurorilor DNA.
În acest dosar se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane juridice, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în mandatul său de premier Justiţia funcţionează iar „partidul principal al penalilor a devenit USR".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau