54 de milioane de euro pentru prevenirea inundaţiilor
Dimensiune font:
România va putea implementa un sistem informatic pentru managementul integrat al apei, după ce Comisia Europeană a aprobat alocarea sumei de 54 milioane de euro în vederea dezvoltării proiectului Watman. Beneficiarul proiectului Watman - Sistem informatic pentru managementul integrat al apei - Faza I este Administraţia Naţională Apele Române, iar investiţia totală se ridică la 63 milioane de euro. Proiectul este finanţat în cadrul Fondului de Coeziune, iar partea de cofinanţare va fi asigurată de către beneficiar. Proiectul contribuie la îndeplinirea obiectivelor POS Mediu, Axa prioritară 5 - Dezvoltarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc - domeniul major de intervenţie 1 - Protecţia împotriva inundaţiilor prin dezvoltarea unui management durabil al inundaţiilor, în zonele cele mai vulnerabile din cele 11 bazine hidrografice - Someş-Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Siret, Prut-Bârlad şi Dobrogea-Litoral. (Alina Stan)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau