Alimentele au ajuns la cote maxime în SUA
Dimensiune font:
Americanii sunt nemulțumiți de creșterea rapidă a costului vieții din cauza inflației galopante, relatează portalul de știri agroxxi.ru.
Jurnalista Rachel Siegel, de la publicația Washington Post, a afirmat că, în mai 2022, inflația a atins în SUA un nivel record de 8,6%. Acest lucru a generat o ascensiune a prețurilor la energie, locuințe și alimente, fiind cea mai accelerată creștere a cheltuielilor din ultimii 40 de ani, conform celui mai recent raport despre indicele prețurilor de consum, publicat de Biroul american pentru statistici de muncă.
Indicele prețurilor alimentare a crescut cu 10,1% în ultimele 12 luni, fiind pentru prima dată după 1981 când se înregistrează o creștere de două cifre.
Lactatele și produsele conexe s-au scumpit în luna mai cu 2,9% față de aprilie, fiind cea mai mare creștere lunară după iulie 2007. Prețul cărnii și al peștelui a crescut cu 1,1%, în timp ce ouăle sunt cu 5,0% mai scumpe.
Datele i-au surprins chiar și pe economiști și a demonstrat în mod clar că inflația afectează milioane de gospodării din SUA, care se confruntă cu chirii mai mari, facturi uriașe la energie și alimente mai scumpe.
Prețurile cărnii au crescut vertiginos în ultimul an, deoarece procesatorii susțin că nu au suficienți angajați, așa că nu pot sacrifica mai multe vite, porci și pui. Între timp, cererea este în continuă creștere, propulsând și mai sus prețurile. Potrivit Departamentului american al Agriculturii (USDA), de exemplu, prețul pieptului de pui dezosat și fără piele a crescut cu 68% până în prezent.
Jurnalista Ana Swanson, de la publicația New York Times, a explicat că avansul prețurilor la îngrășăminte, combustibili și alte inputuri agricole a determinat creșterea costurilor cu producția și transportul alimentelor în Statele Unite, lucru care se traduce prin cheltuieli sporite pentru consumatori.
Mai mult, un focar de gripă aviară a condus la exterminarea a milioane de pui în Iowa și statele americane învecinate, a completat Swanson.
În ceea ce privește prețurile la carburanți, Jeff Stein, de la The Washington Post, a explicat că prețul mediu al benzinei în SUA a depășit în weekend nivelul de 5 dolari pe galon, lucru care generează noi provocări pentru milioane de consumatori și întreprinderi și exacerbează probleme politice cu care se confruntă Administrația Joe Biden.
„Creșterea prețurilor la benzină, petrol și motorină a impus costuri mai mari pentru toate tipurile de afaceri, forțându-le să crească prețurile pentru clienți și să abandoneze noile investiții”, a completat jurnalistul Jeff Stein.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau