Aproape 288.500 de participanţi şi active nete de peste 580 milioane lei la Pilonul III, în noiembrie (CSSPP)
Dimensiune font:
Numărul participanţilor la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) ajunsese, în noiembrie, la aproape 288.500 de persoane, în creştere cu 10,79% faţă de luna decembrie 2011, în timp ce activele nete se cifrau la peste 580 milioane de lei, se arată în Buletinul lunar al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private /CSSPP/, publicat joi.
Astfel, pe segmentul Pilonului III, la 30 noiembrie 2012, numărul participanţilor înregistraţi la fondurile de pensii facultative a fost de 288.479, echivalentul unui avans de 10,79% comparativ cu decembrie anul trecut şi cu 1% peste nivelul înregistrat în octombrie 2012.
În noiembrie 2012, activele nete au fost de 580,56 milioane lei (128,84 milioane euro), înregistrând un avans de 33,26% faţă de decembrie 2011 şi 1,79% comparativ cu octombrie 2012 (27,75% şi, respectiv, 2,47% raportat la moneda euro).
Totodată, în aceeaşi lună, contribuţiile au fost plătite de către angajatori pentru aproximativ 52% dintre participanţi, 36% dintre participanţi au plătit singuri contribuţiile, iar 12% dintre aceştia au plătit contribuţiile împreună cu angajatorii lor.
În noiembrie 2012, comparativ cu decembrie 2011, sumele plasate în obligaţiuni municipale, obligaţiuni ale organismelor străine neguvernamentale şi mărfuri au înregistrat scăderi.
Potrivit CSSPP, în cazul celorlalte clase de active s-au înregistrat creşteri ale sumelor plasate cuprinse între 7,90% şi 50,26%, în condiţiile unui avans al activelor totale de 33,29%.
Cu excepţia sumelor plasate în obligaţiuni ale organismelor străine neguvernamentale şi titluri de participare, care au înregistrat creşteri, celelalte clase de active au înregistrat scăderi ale sumelor plasate cuprinse între 0,02% şi 14,36%, faţă de octombrie 2012, în condiţiile unui avans al activelor totale de 1,82%.
La finele lunii noiembrie, 93,33% dintre activele fondurilor de pensii facultative erau plasate în ţară, în creştere comparativ cu decembrie 2011 (90,40%) şi octombrie 2012 (93,18%), în timp ce 6,67% din activele fondurilor de pensii facultative au reprezentat investiţii UE.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau