Barurile și restaurantele din Europa se închid pe capete
Dimensiune font:
Numărul cazurilor de COVID-19 creşte alarmant în Europa, depăşind Statele Unite, Brazilia şi India, potrivit datelor comunicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Acest lucru pune presiune asupra oamenilor, care sunt îndemnaţi de autorităţi să dea prioritate măsurilor de siguranţă înaintea pasiunilor şi preocupărilor obişnuite. În orice caz, în comparaţie cu luna octombrie a anului trecut viaţa tuturor s-a schimbat.
Ritmul accelerat de răspândire a infecţiei cu SARS-CoV-2 e resimţit în egală măsură şi de afacerile din domeniul HoReCa, proprietarii de restaurante şi baruri fiind nevoiţi, rând pe rând, să restrângă programul de lucru sau chiar să pună semnul „Închis” pe uşi, în aşteptarea unor vremuri mai blânde.
Veştile i-au întristat pe iubitorii de băuturi alcoolice şi de ieşiri cu prietenii din Bruxelles, Paris, Edinburgh şi nu numai, iar specialiştii se tem că măsurile nu vor avea un impact pozitiv nici asupra economiei, dar nici asupra sănătăţii, arată CNN.
Berlinul, unul dintre oraşele europene renumite pentru viaţa de noapte, păstrează barurile deschise. Condiţiile au devenit, însă, mult mai stricte începând de sâmbătă. Localurile vor pune lacătul în fiecare seară, la ora 23.00, odată cu magazinele.
Între orele 23.00 şi 6.00, grupurile mai mari de 5 persoane sunt interzise. De asemenea, nu este permis accesul simultan a peste 10 persoane într-un spaţiu închis. Restricţiile vor fi valabile toată luna octombrie, cu posibilitatea prelungirii lor.
Barurile din Bruxelles, Belgia, se închid timp de o lună. De asemenea, consumul băuturilor alcoolice este complet interzis în Bruxelles, a anunţat miercuri preşedintele Rudi Vervoort..
În Franţa vecină, cafenelele şi barurile pariziene au închis deja de marţi pentru două săptămâni. Restaurantele au doar o şansă să-şi păstreze uşile deschise, anume să respecte cu sfinţenie normele de igienă şi distanţare.
Alte patru oraşe din Franţa - Lille, Lyon, Grenoble şi Saint-Etienne - au fost ţinta restricţiilor după creşterea semnificativă a numărului de cazuri de COVID-19. În Toulouse şi Montpellier, nivelul infectării atinge cote „îngrijorătoare”, fapt ce le plasează în vizorul oficialilor. Ministrul Sănătăţii, Olivier Veran, avertizează că acestea ar putea fi următoarele oraşe unde se vor impune restricţii.
Barurile de pe coasta mediteraneană a Franţei, sunt închise de luna trecută, când situaţia epidemică din Marsilia a ridicat un semnal de alarmă.
Spania a închis deja restaurantele. Nici în Scoţia nu se mai poate servi masa ori consuma alcool în interiorul puburilor, barurilor şi restaurantelor. Anunţul a fost făcut de premierul Nicola Sturgeon săptămâna aceasta. În schimb, hotelurile le pot servi rezidenţilor masa de seară, dar nu alcool.
În cinci zone din Scoţia se constată o situaţie îngrijorătoare: Greater Glasgow şi Clyde, Lanarkshire, Lothians, Ayrshire şi Arran şi Forth Valley
Chiar şi în Islanda, unde numărul cazurilor de COVID-19 scăzuse puternic în timpul verii, s-a impus reluarea restricţiilor. Luni, oficialii au solicitat închiderea barurilor şi a cluburilor de noapte, a sălilor de fitness şi a celor de jocuri. Măsurile sunt valabile pentru două săptămâni, timp în care adunările sunt limitate la cel mult 20 de persoane.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau