Ce salarii au medicii de familie chiar si cand nu consulta pacienti?
Dimensiune font:
Toate persoanele cu domiciliul în România sunt înscrise pe listele unui medic de familie. Acesta primește bani lunar, în funcție de numărul de pacienți. Deci poate să câștige mii de lei fără să consulte bolnavii. Banii vin de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Medicii de familie câștigă bani frumoși în fiecare lună, în funcție de numărul de pacienți înscriși pe listă. Fiecare dintre aceștia are un punctaj. Astfel, cei cu vârsta între 4 și 59 de ani au un punctaj de 7,2 care se înmulțește cu 8,95 de lei. În cazul fiecărei persoane. În fiecare lună.
Pentru copiii sub trei ani și persoanele peste 60 de ani se primesc bani mai mulți, deoarece punctajul este mai mare. Dacă facem un calcul simplu, un medic de familie care are 1000 de pacienți pe liste, încasează cel puțin 8950 de lei lună, chiar dacă nu acordă consultații. Suma crește în funcție de serviciile oferite în fiecare lună, deoarece acestea se decontează separat.
Record în România
Un medic de familie din România poate avea câți pacienți dorește, deoarece legea impune doar o limită minimă, nu și una maximă. Astfel, un medic trebuie să aibă minimum 800 de pacienți pe listă în mediul urban și 450 în mediul rural. Recordul absolut în România îl deține un medic de familie din Olt care are în evidență nu mai puțin de 3519 pacienți.
Ordin al Ministerului Sănătății
Modul în care sunt plătiți medicii de familie este stabilit printr-un ordin al Ministerului Sănătății. „Referitor la plata unui medic de familie pentru un pacient din listă fără să facă nicio consultație facem următoarele precizări: Modalitățile de plată în asistența medicală primară sunt: plata ‘per capita’ prin tarif pe persoană asigurată, conform listei proprii de persoane înscrise asigurate, și plata prin tarif pe serviciu medical exprimat în punctaj pentru unele servicii medicale prevăzute de Ordinul MS/CNAS nr.397/836/2018.
Suma cuvenită prin plată ‘per capita’ se calculează prin înmulțirea numărului de puncte rezultat în raport cu numărul și structura pe grupe de vârstă a persoanelor asigurate înscrise în lista medicului de familie”, a explicat președintele-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Olt, Valentin Florin Ciocan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau