Danermarca dezgroapă nurcile eutanasiate anul trecut, din cauza COVID. Leșurile au început să iasă la suprafață și vor fi arse
Dimensiune font:
În Danemarca a început joi exhumarea carcaselor milioanelor de nurci eutanasiate anul trecut, într-o nouă etapă a operaţiunii de sacrificare a populaţiei de animale infectate cu noul coronavirus, transmite dpa.
Nurcile - provenite din crescătoriile importantei industrii daneze de blănuri - au fost omorâte după ce s-a constatat că se puteau infecta cu noul coronavirus şi l-ar fi putut transmite angajaţilor din ferme, scrie Agerpres.ro.
Cu toate acestea, decizia de a îngropa cadavrele a luat o turnură neplăcută după ce gazele eliberate de animalele în descompunere a adus la suprafaţă un mare număr de cadavre.
Potrivit agenţiei de ştiri Ritzau, planul este acum de incinerare a carcaselor în etape. În total, vor trebui incinerate 4 milioane de animale, care cântăresc laolaltă 13.000 de tone.
Cea mai mare parte a operaţiunii urmează să înceapă la sfârşitul lunii şi apoi să continue până la mijlocul lui iulie.
Joi s-a dat startul unei faze-test, care este necesară pentru că niciunul dintre incineratoarele din proiect nu are experienţă anterioară în distrugerea a ceea ce este acum un mix de caracase de nurci, var, pământ şi sare, notează Ritzau.
Stratul de pământ de sub nurcile îngropate va trebui de asemenea înlăturat şi înlocuit înainte ca proiectul să se încheie şi, după cum se speră, locuitorii din apropiere să nu mai fie deranjaţi de mirosul cadavrelor în putrefacţie.
Conform postului danez DR, un angajat al agenţiei naţionale de mediu le-a recomandat localnicilor să evite petrecerile în grădină până la încheierea operaţiunilor. Locuitorii sunt sfătuiţi de asemenea să ţină ferestrele închise şi să nu usuce rufe în aer liber.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau