Deficitul bugetar, în jur de 5%
Dimensiune font:
Ministrul Finanțelor din România, Marcel Boloş, a declarat că deficitul bugetar pentru anul 2024 se estimează a fi în jur de 5% din Produsul Intern Brut (PIB). „În prezent, ne aflăm în situația închiderii deficitului bugetar la aproximativ 5,7%, pe baza căruia vom elabora noul Program de Convergență cu Comisia Europeană. Realistic vorbind, după implementarea măsurilor consecutive pentru diminuarea deficitului, acesta va fi în jur de 5% din PIB în 2024. Am discutat cu ministrul polonez al Finanțelor care a confirmat că și Polonia a încheiat anul cu un deficit de 5,8% din PIB și pentru 2024 prevăd un buget cu un deficit de 5% din PIB, o estimare realistă”, a menționat Boloş.
Subliniind că România face parte dintr-un grup de aproximativ 10 țări cu deficite bugetare semnificative, ministrul a remarcat că aceste națiuni vor intra în procedura de deficit excesiv. „Am inclus recent Polonia în acest grup, alături de Franța și alte țări care se confruntă cu probleme similare. Accentul nostru actual este pe digitalizare, îmbunătățirea colectării fiscale și combaterea evaziunii fiscale. Ajustarea fiscală este un proces pe termen lung și nu dorim să ne bazăm exclusiv pe impozite și taxe noi pentru mediul de afaceri. Am declarat că anul 2024 va fi un an fără noi impozite și taxe”, a explicat Boloş.
Referitor la recenta participare la Consiliul ECOFIN, ministrul a subliniat că România a fost îndemnată să continue procesul de ajustare fiscală. "În timpul discuțiilor informale și întâlnirilor pe care le-am avut, am prezentat situația generală a țării noastre și măsurile pe care le-am luat în toate domeniile. Ne străduim să urmăm disciplina bugetară impusă de Uniunea Europeană", a adăugat el.
Despre lipsa rectificării bugetare în 2023, Boloş a menționat că „ar fi fost o greșeală majoră”. „Când am preluat funcția în iunie 2023, deficitul bugetar estimat era de 6,87%, cel mai mare din Uniunea Europeană. Am redus acest deficit la 5,7%, economisind peste 16 miliarde de lei. Această economie a fost crucială, mai ales în contextul în care alte țări, precum Ungaria și Polonia, înregistrează un deficit bugetar de 5,8%”, a afirmat ministrul.
Boloş a concluzionat subliniind importanța măsurilor de cheltuieli raționale, care au evitat întârzierea proiectelor finanțate din fonduri europene, și a reiterat că situația financiară a României va fi oficial comunicată Comisiei Europene în aprilie, urmând ca în iunie să fie întocmit raportul privind situația financiară a statelor membre pentru anul 2023.
Raluca STROE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau