DIICOT îl trimite în judecată pe Cristian Burci: Prejudiciu de zeci de milioane

ciocan  codul-penal

Dimensiune font:

| 20-04-2022 19:18

Șapte persoane acuzate că au devalizat fabrica de vagoane din Caracal, județul Olt, au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT. Între ei se află și controversatul afacerist Cristian Burci. În dosar s-au constituit părți civile Ministerul Finanțelor, Activele Statului, o societate de investiții și 3 firme, cu o sumă de peste 20 de milioane de lei.


Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au finalizat rechizitoriul și au dispus trimiterea în judecată a 7 inculpaţi (6 cetățeni români și un cetățean german, parte din aceștia având calitățile de președinte consiliu de administrație societate tip holding, director general, director financiar, avocat și practician în insolvență în cadrul unei societăți de insolvență desemnată ca administrator judiciar), pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, gestiune frauduloasă, evaziune fiscală, delapidare cu consecințe deosebit de grave și spălare a banilor.

 

 

Anchetatorii au reținut faptul că, începând cu anul 2002, prin intermediul unei societăți comerciale de tip holding, cu sediul în Luxemburg, au fost înființate sau preluate, direct sau prin interpuși, mai multe societăți comerciale cu sediul în Europa, inclusiv în România (între care și o societate comercială cu sediul în municipiul Caracal cu tradiție în producția de material rulant).

„În urma probatoriul administrat în cauză a rezultat că, începând cu anul 2006, prin intermediul societății comerciale de tip holding, cu sediul în Luxemburg, a fost derulată o activitate infracțională cu scopul de a decapitaliza societatea comercială din municipiul Caracal și de a o lipsi de lichiditățile necesare desfășurării activităților curente. Această modalitate de a acționa a reprezentat o la nivelul societății de tip holding ce a exercitat controlul asupra deciziei consiliului de administrație/conducerii executive a societății intra-grup din municipiul Caracal, politică ce a fost aplicată și în ceea ce privește alte două societăți comerciale cu sediul în România cu tradiție în producția de material rulant (fabricarea de vagoane de cale ferată)”, arată DIICOT, într-un comunicat transmis miercuri.

Astfel, în perioada ianuarie 2006 - octombrie 2012, prin intermediul consiliului de administrație, a cărui decizie era controlată de către unul dintre inculpați, reprezentant al acționarului majoritar, cu sediul în Luxemburg, au fost efectuate operațiuni ce au redus drastic disponibilitățile bănești și patrimoniul societății.

Astfel, s-au făcut operațiuni financiare ce au vizat transferul/nerecuperarea unor importante sume de bani reprezentând capitalul de lucru al societății. Este vorba de acordarea și plata de împrumuturi/consultanță cu caracter fraudulos fie către firme intra-grup, fie către alte firme pe care unul dintre inculpați le controla în fapt; de încheierea și derularea unui contract de fabricație cu o firmă intra-grup (prin care producția societății din Caracal, deși în fapt era livrată beneficiarilor din Europa, era facturată scriptic către societatea din cadrul holdingului, fiind achitată doar parțial producătorului contravaloarea mărfurilor livrate) și de angajarea împreună cu ceilalți 2 producători de vagoane intra-grup în contractarea, în condiții defavorabile, a unui credit bancar sindicalizat în valoare totală de 100.000.000 euro (din care a fost utilizată suma de 96.000.000 euro și prin care, practic, s-au refinanțat vechile credite) cu garantarea reciprocă a universalității bunurilor deținute (societatea din Caracal garantând cu întreg patrimoniul atât propriul credit cât și creditele celorlalți doi producători).

De asemenea, s-au realizat un transfer subevaluat al activelor societății din Caracal către o societate comercială terță. Acest transfer s-a realizat prin declanșarea și determinarea derulării procedurii de insovență a societății comerciale din Caracal (în conivență cu reprezentanții lichidatorului judiciar) fără luarea în considerare a recuperării creanțelor pe care societatea din Caracal le avea de încasat de la firmele din holdingul cu sediul în Luxemburg, fapt ce a condus la vânzarea subevaluată a activelor (patrimoniului) către o terță societate.

„În această modalitate societatea comercială din Caracal a fost prejudiciată cu suma totală de 161.624.951,69 lei. Subsecvent acestei activității, în intervalul martie-iulie 2012, au fost însușite, de către inculpatul ce controla societatea de tip holding cu sediul în Luxemburg și supuse procesului de spălare, disponibilitățile bănești ale societății comerciale, cumpărător la un preț subevaluat al activelor societății comerciale din Caracal, acțiunea de delapidare fiind derulată cu acordul inculpatului care avea calitatea de administrator și acționar indirect majoritar al societății delapidate. În acest mod, a fost însușită suma de 2.730.000 euro din patrimoniul societății”, spun procurorii.

O altă activitate infracțională reținută în cauză constă în aceea că, în perioada aprilie 2013 - iunie 2015, inculpatul ce controla una din societățile intra-grup din grupul de firme cu sediul în Luxemburg, cunoscând faptul că procedura de faliment a societății respective, derulată de către organele competente elvețiene, se află în desfășurare (neexistând o hotărâre definitivă de închidere a falimentului acesteia) și, folosindu-se de existența unei copii de pe o adresă emisă de autoritățile din Elveția din care rezulta în mod nereal că procedura de faliment a fost închisă, prin intermediul directorului general al societății comerciale din Caracal, a determinat ascunderea față de organele fiscale din România a sursei impozabile a societății.

„Astfel, s-a urmărit sustragerea de la plata impozitului pe profit aferent exercițiului fiscal 2012, prin nedeclararea provizioanelor nedeductibile fiscal constituite pentru creanțele deținute de această societate la firma intra – grup cu sediul în Luxemburg. Activitatea infracțională a avut ca rezultat prejudicierea statului român cu suma de 8.616.203,24 lei, reprezentând impozitul pe profit, aferent exercițiului fiscal 2012”, arată DIICOT.

După închiderea procedurii de insolvență a societății din Caracal și reinserția acesteia în activitatea comercială, în perioada aprilie 2013 - ianuarie 2015 a fost constituit un grup infracțional organizat, liderul grupului fiind inculpatul care exercita controlul asupra consiliul de administrație al societății respective prin intermediul acționarului majoritar cu sediul în Luxemburg, în vederea comiterii infracțiunilor de delapidare și spălare a banilor, în scopul însușirii ultimelor lichidități de care dispunea societatea. Astfel, spun procurorii, sub aparența derulării unor împrumuturi frauduloase către o altă societate comercială controlată de liderul grupului, a fost transferată suma totală de 2.583.317,89 lei (reprezentând sume de bani aflate în conturile bancare, de trezorerie și în contul fiduciar al societății din Caracal) către societăți comerciale controlate de grupul infracțional organizat.

„Aceste acțiuni au fost urmate de derularea unor circuite financiare de spălare a banilor, la capătul cărora sumele rulate erau fie retrase în numerar, fie transferate în alte conturi bancare, inclusiv în conturile unor societăți externe tip offshore controlate de liderul grupului, în interesul financiar al acestuia”, mai arată DIICOT.

În cadrul acestui dosar s-au constituit părți civile Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală, Societatea de Investiții Financiare Oltenia S.A., Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și alte 3 societăți comerciale cu suma totală de 20.624.346 lei, fiind instituire măsuri asiguratorii asupra a 24 de imobile (terenuri, apartamente, construcții), conturilor bancare (fiind indisponibilizată suma de peste 500.000 de euro) și asupra acțiunilor deținute la diferite societăți.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Curții de Apel București. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Viața la limită. România are cei mai săraci angajați din UE
24/11/2024 15:48

Romania detine un record trist in Uniunea Europeană: cel mai mare risc de sărăcie in randul salariatilor. Peste o treime din forta de muncă activă trăieste din salariul minim, iar pentru multi, acesta nu ...

Companiile germane din România se pregătesc de concedieri
24/11/2024 12:38

 Companiile germane din Romania anticipează o inrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investitiile si se pregătesc de concedieri, arată chestionarul de conjunctură al Camerei de Comert ...

Taxă nouă pentru cei care stau la bloc
24/11/2024 11:27

 Iarna aceasta a venit la pachet cu un scandal de proportii. Primele facturi de sezon au inclus „taxa de teavă” si pentru cei cu centrale de apartament. Măsura, luată de Autoritatea National ...

Gastronomia sustenabilă. Cum restaurantele ecologice transformă masa într-o lecție de responsabilitate
22/11/2024 12:45

Sub lumina caldă a unei seri de toamnă, un restaurant cochet din centrul orasului atrage atentia nu printr-un lux orbitor, ci printr-o simplitate elegantă. Lemnul reciclat al meselor, iluminatul cu LED-uri, ...

Anchetă de amploare la Raiffeisen Bank! Banca a fost amendată după ce mai mulți clienți s-au trezit cu bani retrași, credite și conturi nesolicitate
22/11/2024 12:33

  Anchetă de amploare la Raiffeisen Bank. Banca a fost amendată cu 20.000 de euro după ce angajatii săi au folosit datele confidentiale ale clientilor. Un client a reclamat că că in numele lui ...

Economistul Cristian Păun: Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele. Discursul politicienilor se va schimba radical după alegeri
22/11/2024 11:03

Economistii anuntă că vin vremuri grele după alegerile din ancest an. Profesorul de economie Cristian Păun spune că romanii ar face bine să evite creditele, excesele si să fie cumpătati. Acesta a mai a ...

„Taxa pe țeavă”: Este corect să plătim pentru căldura de la vecini dacă avem centrale de apartament? / Un ordin ANRE naște discuții aprinse
21/11/2024 10:54

 Un ordin al ANRE din acest an prevede că toate apartamentele dintr-un bloc trebuie să plătească o cotă parte la factura de energie termică, indiferent dacă sunt racordate la sistemul centralizat sa ...

Ministrul Sebastian Burduja avertizează: “Trăim de pe urma muncii celor de dinainte de ‘89. În România nu s-a mai investit în energie”
21/11/2024 08:04

Sebastian Burduja a admis că, după 1989, Romania nu a mai investit in energie, motiv pentru care este la mana divinitătii si a naturii in ceea ce priveste productia de energie. Ministrul Sebastian Burduja a ...

Inspectorii ANPC au descins la comerciații de anvelope uzate: Amenzi record și zeci de mii de pneuri oprite de la vânzare
20/11/2024 18:29

    Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 400 de comecianţi de anvelope uzate din toată ţara şi in urma neregulilor găsite au f ...

Jumările de porc spaniole au fost înscrise în Registrul indicațiilor geografice al Uniunii Europene
20/11/2024 14:29

Indicatia geografică „Torrezno de Soria” (IGP) a fost inscrisă in registrul de indicatii geografice al Uniunii Europene, prin Regulamentul de punere in aplicare al UE 2892/2024 din 12 noiembrie, p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei