Din cauza pandemiei, Ryanair reduce capacitatea de zbor
Dimensiune font:
Ryanair Holdings PLC a anunţat că a fost forţat să-şi reducă capacitatea în octombrie şi ar putea fi nevoit să procedeze la fel pe durata sezonului de iarnă, dacă guvernele UE nu-şi vor atenua restricţiile de călătorie, în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.
Operatorul aerian irlandez a informat că va zbura cu aproximativ 40% din capacitatea cu care a zburat în octombrie 2019, faţă de planul iniţial de 50%.
„Dacă actualele tendinţe şi gestionarea greşită de către guvernele UE a revenirii călătoriilor aeriene vor continua, atunci reduceri similare ale capacităţii ar putea fi necesare pe durata sezonului de iarnă”, a precizat un purtător de cuvânt al Ryanair.
Compania a cerut implementarea rapidă a unui sistem de restricţii coordonat la nivelul UE.
Operatorii aerieni din Europe susţin că lipsa unui sistem de restricţii coordonat şi a unor reglementări comune de carantină afectează redresarea industriei aeriene, afectată semnificativ în urma pandemiei.
Săptămâna trecută, Ryanair şi-a redus la 50 de milioane ţinta de pasageri în anul financiar care se va încheia anul viitor, de la 60 de milioane anunţată în iulie.
În anul financiar 2020, compania a transportat 149 de milioane de pasageri.
Acum, Ryanair se aşteapă la 50 de milioane de pasageri în anul financiar care va încheia la 31 martie 2021, a explicat directorul general Michael O'Leary, criticând modul în care guvernele gestionează în acest moment criza provocată de pandemia de coronavirus.
Şi preţul biletelor va fi de asemenea „redus semnificativ”, a precizat şeful Ryanair, care se aşteaptă ca sezonul de iarnă din 2020 „să fie un eşec”. În perioada iernii, numărul de pasageri ai Ryanair ar urma să fie de aproximativ cinci milioane, a previzionat O'Leary. Acesta a adăugat că firma vrea să închidă mai multe baze şi să-şi reducă activitatea în ţările unde pandemia nu este sub control.
Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, opera 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau