Dispare Facebook. Cine a făcut previziunea și când se va împlini
Dimensiune font:
După ce au pierdut bătălia cu Mark Zuckerberg pentru Facebook, frații Cameron și Tyler Winklevoss revin ca miliardari în Bitcoin. Gemenii au auzit pentru prima dată despre criptomonedă pe când se aflau în vacanță la Ibiza, acum aproape zece ani. Moneda digitală valora doar opt dolari în 2012, când gemenii au investit 10 milioane de dolari în ea. Săptămâna aceasta, Bitcoin a depășit valoarea de 60.000 de dolari, iar averea netă a fraților Winklevoss trece de șase miliarde de dolari.
În 2008, gemenii au obținut 65 de milioane de dolari (cash și acțiuni Facebook) de la Mark Zuckerberg pentru a finaliza disputa judiciară în care aceștia îl acuzau pe fondatorul Facebook că a furat de la ei ideea faimoasei rețele de socializare. Suma, care părea atunci imensă, este aproape nesemnificativă dacă ne gândim că azi averea personală a lui Mark Zuckerberg este de 97 de miliarde de dolari. Victoria gemenilor s-a dovedit a fi o victorie de etapă.
Dacă, la Harvard, gemenii erau „mainstream” – provin dintr-o familie bogată și influentă – și Zuckerberg era „underground”, astăzi lucrurile stau exact invers. Frații Winklevoss sunt parte a unei mișcări tehnologice al cărei principiu fundamental de operare implică digitizarea tuturor activelor la nivel global, descentralizarea controlului și eliminarea monopolurilor, inclusiv a celor de tipul Facebook.
Blockchain, tehnologia care stă la baza Bitcoin și a altor criptomonede, face deja valuri în lumea investițiilor și a serviciilor bancare, iar firme cu potențial financiar colosal precum JPMorgan, PayPal, Square sau Fidelity încearcă să se plaseze într-o poziție cât mai avantajoasă în așteptarea unui viitor inundat de active digitale. Boeing, Samsung, Tesla și Novartis folosesc noua tehnologie pentru a-și eficientiza lanțurile de aprovizionare sau pentru a accelera procesele de afaceri. În 2020, Bitcoin a avut un randament de 300%, spre deosebire de S&P 500 care a oferit doar 18%.
După arbitrajul cu Facebook, gemenii au participat la Olimpiada de la Beijing din 2008 și și-au luat MBA-ul la Oxford în 2010. Din 2012 au început să investească în Bitcoin, atrași de ideea că banii sunt rețeaua socială supremă, că monedele digitale nu se află sub controlul băncilor centrale, ci sunt susținute exclusiv de certitudinea matematică.
În 2013 au investit 1,5 milioane de dolari în BitInstant, o casă de schimb digitală care, pentru un comision, convertea dolarii în Bitcoin. La un moment dat, 30% din tranzacțiile cu Bitcoin se făceau prin BitInstant care, din păcate, a început să fie folosit de membrii rețelelor de crimă organizată pentru spălarea banilor. Site-ul a fost închis, iar CEO-ul a făcut un an de închisoare.
BitInstant se dovedise însă o afacere viabilă, astfel că, în 2014, frații Winklevoss lansează Gemini, o casă de schimb digitală care operează cu majoritatea criptomonedelor aflate în circulație. De asemenea, gemenii au achiziționat platforma de licitații de artă digitală Nifty Gateway, prin intermediul căreia casa Christie’s a vândut recent primul său NFT denumit „Everydays. The First 5000 Days”, al artistului digital Mike Winkelmann (aka Beeple). Opera digitală a fost achiziționată cu 69 de milioane de dolari, plata s-a făcut în criptomonedă prin Gemini, iar Winkelman a devenit al treilea cel mai bine plătit artist în viață, după Jeff Koons și David Hockney.
Iar gemenii sunt abia la început: au investit în peste 25 de start-up-uri care operează cu active digitale. Aceste firme debutante reprezintă baza unei noi lumi virtuale tridimensionale, așa-numitul „metavers”, în care active digitale precum arta, muzica, proprietățile imobiliare sau companiile sunt create, cumpărate, vândute și, cel mai important, guvernate – de blockchain.
„Există o prăpastie între lumea veche și acest nou univers cripto-nativ. Iar noi suntem canalul prin care oamenii trec din offline în online”, declară, pentru Forbes SUA, Tyler Winklevoss, care concluzionează: „Ideea unei rețele de socializare centralizate nu va mai exista în cinci sau zece ani.”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau