Economia pe scurt
Dimensiune font:
Cele mai importante ştiri economice ale zilei, prezentate într-un format accesibil de către cotidianul Evenimentul - Regional al Moldovei.
SIF Moldova, fruntaşă la tranzacţii pe Bursă
Valoarea totală a tranzacţiilor derulate săptămâna trecută la Bursa de Valori Bucureşti s-a ridicat la 160,61 milioane lei, valoarea tranzacţiilor cu acţiuni cumulând 148,27 milioane lei, cu 39,18% mai mare faţă de săptămâna precedentă, conform unei analize Puls Capital. Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Fondul Proprietatea, în valoare de 42,35 milioane lei, SIF Moldova - 34,89 milioane, Banca Transilvania - 16,43 milioane lei, Transilvania Construcţii - 14,21 milioane lei şi BRD-SG - 12,16 milioane lei. Tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 8,74 milioane lei, cele cu obligaţiuni 3,22 milioane lei şi cele cu unităţi de fond 10.000 lei. În piaţa deal s-au realizat schimburi în valoare de 67,83 milioane lei. Săptămâna trecută, 18 titluri au avut evoluţii pozitive, 10 au avut evoluţii stabile şi 40 negative. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat pe titlurile Transilvania Construcţii, Electroargeş şi Cemacon, de 38,04%, 10,68% şi, respectiv, de 8,28%. Cea mai mare scădere s-a înregistrat pe titlurile Mefin de minus 13,66%, aceasta fiind urmată de cele înregistrate pe titlurile Electroputere şi COMCM, de minus 5,88% şi, respectiv, de minus 5,56%. (Dana Chiru)
Chinezii vor lână românească
Ciobanii români vor putea exporta lână pe piaţa chineză odată cu semnarea Memorandumului de Înţelegere privind sănătatea animalelor şi siguranţa alimentelor între România şi China. „Distrugerea industriei textile i-a adus pe ciobanii români, în ultimii ani, în situaţia de a arunca cantităţi importante de lână, însă odată cu semnarea Memorandumului aceştia vor putea exporta lână pe piaţa chineză, dar şi carne de porc, bovine vii şi alte produse alimentare româneşti”, a declarat Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. În acest context, există posibilitatea modernizării sistemului de irigaţii din România cu investiţii chinezeşti. „Am discutat cu primele trei companii din construcţii posibilitatea de a investi în sistemul de irigaţii din România. Rămân doar de clarificat condiţiile ţinând cont de faptul că se solicită garanţii guvernamentale pe 20 de ani şi plata în produse”, a spus Irimescu. (Alina Stan)
Agricultorii ar trebui să aibă spaţii de depozitare
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, consideră că agricultorii ar trebui să aibă curajul să investească în capacităţi de stocare astfel încât să nu fie obligaţi să vândă la un preţ mic din parcelă, imediat după recoltare. Acesta susţine că agricultorii nu şi-au asumat toată forţa pe care o au prin faptul că ei sunt cei care produc cerealele şi ei sunt cei care ar putea juca şi pe piaţă un rol mult mai important, inclusiv în constituirea şi în negocierea preţurilor. Cioloş a afirmat că lucrurile au avansat, dar încă nu suficient. „Agricultorii ar trebui să fie cei care să aibă curajul să investească în capacităţi de stocare, ca să nu fie obligaţi să vândă la un preţ mic din parcelă imediat după recoltare, pentru a se ajunge la situaţia asta. Deci, ca să aibă capacităţi de stocare, ca să poată să aibă timpul necesar ca să negocieze preţurile, să vadă cum evoluează lucrurile pe piaţă şi să vândă direct celor care au nevoie de aceste cereale, pentru a evita intermediari care, eventual, se pot înţelege pe aceeaşi piaţă”, a precizat Dacian Cioloş. (Dana Chiru)
ONG-urile mici nu au acces la fonduri structurale
Finanţările publice de tip grant prin programele operaţionale ale fondurilor structurale sunt de regulă inaccesibile organizaţiilor de economie socială de mărime mică sau medie care operează la nivel local, datorită lipsei structurale a unor rezerve financiare care să asigurare capitalul de lucru necesar între rambursări, se arată în studiul Economia socială şi ocuparea forţei de muncă - Integrarea grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii realizat de Institutul de Economie Socială (IES). Poate cel mai important rol în consolidarea şi dezvoltarea organizaţiilor de economie socială şi indirect în creşterea ocupării forţei de muncă în cadrul acestora îl reprezintă creşterea nivelului de contractare de servicii încheiate cu autorităţile publice locale. „Creşterea volumului serviciilor oferite de către furnizorii privaţi din economia socială prin contracte încheiate cu autorităţile publice sau atragerea unor venituri stabile, predictibile şi cu potenţial de creştere, influenţează în mod semnificativ nivelul de angajare şi stabilizare a forţei de muncă în organizaţiile de economie socială”, se arată în document. Potrivit acestuia, integrarea pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile la excludere de pe piaţa muncii este în prezent cea mai vizibilă componentă a economiei sociale, mai ales în cazul celei mai noi forme conceptuale şi juridice ale acesteia, cea a întreprinderii sociale şi a sub-componentei sale, întreprinderea socială de inserţie. (Alina Stan)
Exporturile de carne în China, relansate
Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a semnat un acord cu China prin intermediul căruia România va putea exporta din nou carne de porc în această ţară, a anunţat, sâmbătă, premierul Victor Ponta. „Astăzi mi-au spus că au semnat, ANSVSA, acordul cu China. Putem din nou să exportăm carne de porc. Să dea Dumnezeu să producem noi carne de porc că 1,4 miliarde de consumatori nu se epuizează niciodată”, a spus Ponta, la reuniunea grupurilor parlamentare ale USL de la Mamaia. (Dana Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau