Facturi duble la energie: Cât va plăti, din aprilie, proprietarul unei garsoniere. Adrian Negrescu

Dimensiune font:

| 31-01-2025 12:11

 Românii ar putea plăti facturi duble la energie începând cu luna aprilie.

Au mai rămas fix două luni până când expiră plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze. Nu se știe încă exact dacă măsura va fi sau nu prelungită, iar din această cauză, de la 1 aprilie facturile s-ar putea dubla pentru cei mai mulţi dintre români.

 

Schema de ajutor expiră la 31 martie, iar ce se va întâmpla apoi nu este clar. Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical, a afirmat anterior, după o întâlnire cu reprezentanții Guvernului, inclusiv cu premierul și ministrul de Finanțe, că măsura de plafonare a prețurilor la energie nu va fi prelungită, ci va fi înlocuită cu o altfel de măsură, destinată unui număr mai mic de cetățeni, probabil în funcție de veniturile acestora. Ulterior a intervenit ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declarând public că Guvernul analizează posibilitatea prelungirii schemei de compensare-plafonare a prețurilor la energie pe o perioadă determinată, având în vedere "contextul regional instabil şi al creşterii preţului gazului pe pieţele internaţionale". O decizia clară însă încă nu a fost luată. Urmează să vedem dacă se vor găsi totuși bani la buget pentru acestă măsură.

Dacă răspunsul final va fi că Guvernul nu are bani pentru asta, românii nu vor mai beneficia de tarifele plafonate de 0,60, 0,80 și 1,3 lei pe kwh în funcţie de consum, ci vor vor fi nevoiți să plătească preţul anunțat de furnizorii pe piaţa liberă. Dacă românii cu venituri mici ar putea primi totuși un ajutor de la stat pentru a-şi plăti facturile, restul vor fi nevoiţi să plătească dublu pentru energie.

 

Cât va plăti, din aprilie, proprietarul unei garsoniere

 

Potrivit unui calcul făcut de jurnaliștii Antena 3 CNN, pentru o garsonieră care are acum are un consum de 98 kw/h şi se încadrează în tariful plafonat de 68 de bani pe kw/h, proprietarul plăteşte o factură de puţin peste 60 de lei. Cum tarifele pe kw/h de la 1 aprilie ar urma să se încadreze între 1,2 şi 1,4 lei pe kw/h, în acest caz aproape se va dubla şi ar putea să ajungă să plătească peste 120 de lei. Pentru următorul prag, de 0,80 lei pentru consumul între 100 și 255 kWh/lună, pentru o locuinţă cu un consum de 120 kwh, factura ar putea să crească de la 96 de lei la 150 de lei.

Precizăm faptul că în prezent românii plătesc la electricitate 0,68 lei/kWh pentru consumul de până la 100 kWh/lună, 0,80 lei/kWh pentru consumul între 100 și 255 kWh/lună și 1,30 lei/kWh pentru consumul care depășește 255 kWh/lună.

Adrian Negrescu: Pentru cei care au consum mare facturile ar trebui să scadă

 

În acest context, economistul Adrian Negrescu spune că încă așteaptă de la Sebastian Burduja "soluția concretă pentru liberalizarea pieței de energie și gaze".

"Aștept, în continuare, de la dl. Burduja, soluția concretă pentru liberalizarea pieței de energie și gaze. Ne tot spune că se lucrează la asta de luni de zile. Ce se va întâmpla concret de la 1 aprilie?

Dacă acum plătiți 0,65 lei/kw, veți plăti peste 1 leu. Pentru cei care au consum mare facturile ar trebui să scadă pentru că plafonarea a fost una nociva, menținând artificial plafonul la 1,3 lei, deși prețul real era cu mult mai mic", a scris Adrian Negrescu pe pagina sa de Facebook.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:30

Comuna Urecheni, judetul Neamt, concesioneaza  spatiu in suprafata de 80,13 mp 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Urecheni, cu sediul in comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com, cod fiscal 2614260. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata totala de 80,13 mp, compus din: Depozit -14,70 mp, Hol -2,75 mp, Oficina -25,72 mp, Birou -9,76 mp, Grup sanitar -2,40 mp, Hol comun -24,80 mp, avand ca destinatie desfasurarea unor activitati de Farmacie (Comert cu amanuntul al produselor farmaceutice), situat in incinta imobilului Dispensar medical uman, Str. Dealul Hanului nr. 55, sat Urecheni, comuna Urecheni, judetul Neamt, inscris in CF 50559 Urecheni, nr. Cadastral 50559-C1, care apartine domeniului public al Comunei Urecheni. Concesiunea se face conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si a Hotararii Consiliului Local Urecheni nr. 85/16.12.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Documentatia de atribuire se poate ridica la cerere de la sediul Comunei Urecheni. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Financiar -contabil, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 26.02.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 06.03.2025, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 (un) exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.03.2025, ora 11.00, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.02.2025.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si /sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Dodesti, cu sediul in satul Dodesti, str. Principala, nr. 44, cod postal 737576, telefon 0235.433.118, fax 0235.433.118, adresa de e-mail: primariadodesti @yahoo.com, cod fiscal 16368328. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: spatiu cu destinatie cabinet medical -specializarea medicina de familie, situat in incinta Centrului Multifunctional de zi Dodesti in intravilanul satului Dodesti, comuna Dodesti, Carte funciara 70266-C2, obiectiv aflat in domeniul public al comunei Dodesti, conform H.C.L. nr. 5/23.01.2025 si O.U.G. nr. 57/2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: in baza cererii depuse la sediul comunei Dodesti, judetul Vaslui, Compartiment Secretariat. 3.2. Denumirea si adresa serviciului / compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartiment Secretariat, comuna Dodesti, satul Dodesti, str. Principala nr. 44, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: costul documentatiei de atribuire este in suma de 100 de lei si se achita in numerar la casieria autoritatii contractante. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10/03/2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 19/03/2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Secretariat al Comunei Dodesti, satul Dodesti, str. Principala nr. 44, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: ofertele se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul interior si unul exterior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.03.2025, ora 14.00, in sala de sedinte a Comunei Dodesti, comuna Dodesti, satul Dodesti, str. Principala, nr. 44, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si /sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Vaslui, Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal, Vaslui, str. Stefan cel Mare, nr. 54, judetul Vaslui, cod postal 730171, telefon 0235.311.582, fax 0235.311.582, adresa de e-mail: tr-vaslui@just.ro
Cutremur pe piața bancară din România: Patru bănci dispar în 2025, iar zeci de mii de clienți sunt afectați
28/02/2025 20:45

Piata bancară din Romania traversează o perioadă de transformări semnificative, marcate de fuziuni, absorbtii si retrageri din sector. Patru institutii bancare isi vor inceta activitatea in 2025, iar clien ...

Schimbare pe piața construcțiilor! Cseke Attila a semnat noile reglementări în domeniul securității la incendiu: Cele în vigoare erau depășite
28/02/2025 19:21

Noi reglementări in domeniul securitătii la incendiu au fost aprobate prin ordin al ministrului Dezvoltării si au fost trimise spre publicare in Monitorul Oficial. Cseke Attila sustine că cele aflate in afl ...

Martie aduce vreme caldă
28/02/2025 10:00

În Bucuresti, vremea se va menține închisă, cu nebulozitate stratiformă și probabilitate ridicată de ceață dimineața. Spre seară, dar mai ales noaptea, trecător va ploua slab sau va ...

COMUNICAT DE PRESA PNRR Fonduri pentru Romania moderna si reformata SC COMPLEX PARC PINI MOINESTI SRL - incepere implementare proiect
28/02/2025 09:00

COMUNICAT DE PRESA PNRR, FONDURI PENTRU ROMANIA MODERNA SI REFORMATA PENTRU SC COMPLEX PARC PINI MOINESTI SRL - INCEPERE IMPLEMENTARE PROIECT

Piața valutară rămâne stabilă
27/02/2025 20:54

* culoarul de tranzactionare s-a lărgit la 4,975 – 4,9775 lei, astfel că media s-a apreciat marginal de la 4,9774 la 4,9773 lei * presiunea pe curs se mentine, in conditiile in care Ministerul de Finan� ...

Autoritățile bulgare vor închide circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse
27/02/2025 13:15

Autoritătile bulgare vor inchide circulatia rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse, pe ambele sensuri, pentru toate categoriile de vehicule, in 6 si 7 martie, in intervalul orar 17:00 - 5:00, in vederea e ...

Prețul gazelor naturale și al energiei electrice rămâne neschimbat
27/02/2025 12:42

Schema de plafonare a preturilor finale la consumatori in prezent in vigoare va fi prelungită după data de 1 aprilie, cand ar fi trebuit să expire, cu 3 luni la energie electrică si cu 1 an la gaze natur ...

Prețul părintelui modern. Cât costă să crești un copil în România
26/02/2025 19:11

Cresterea unui copil este o experientă plină de bucurii, dar si de provocări financiare considerabile. De la nastere si pană la adolescentă, părintii trebuie să gestioneze o serie de cheltuieli esentiale ...

Peste un an, euro ar putea ajunge la 5,16 lei
26/02/2025 17:42

* miercuri a fost publicat sondajul CFA Romania realizat luna, care arată o crestere a indicatorului de Încredere Macroeconomică de la 38,1 puncte la 40,4 puncte * pentru orizontul de sase luni, valoare ...

Temu și Shein vând produse cancerigene și fără taxe. Uniunea Europeană a început o anchetă
26/02/2025 14:00

Uniunea Europeană a demarat o investigatie asupra platformelor chinezesti de comert electronic Temu si Shein, după ce mai multe teste au relevat prezenta unor substante toxice periculoase in haine, pantofi si ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei