Fermierii, aşteptaţi la ajutoarele pentru motorină
Dimensiune font:
Agricultorii ieşeni pot să depună cererile pentru a primi ajutorul de stat pentru combustibilul utilizat la sfârşitul anului trecut. Solicitările se înregistrează la sediile Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) până la 31 ianuarie 2013, inclusiv. „Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, stabilită la 21,00 euro/1000 litri, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură pentru beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare“, au anunţat reprezentanţii APIA. Cei care solicită ajutorul de stat în mod necuvenit riscă amenzi de până la 20.000 de lei, dar şi pierderea dreptului de a încasa acest ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani. Totodată, sumele primite ilegal se recuperează de la beneficiari. Vânzarea motorinei pentru care s-a acordat ajutor de stat sau utilizarea acesteia în alte scopuri decât cele prevăzute de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 20.000 lei. (A. Stan)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau