Fosta fabrică Pfizer din Cluj, cumpărată de trei milionari
Dimensiune font:
Compania Hexagon a achiziţionat fabrica de medicamente Ferrosan, ultima deţinută în România de gigantul britanic GlaxoSmithKline (GSK). Anterior, britanicii cumpăraseră fabrica de la Pfizer, iar acum au vândut-o companiei deţinute de Florin Mariş şi Raul Ciurtin şi de familia Dobra, care dezvoltă proiecte rezidenţiale în Cluj şi Bucureşti. Economica.net notează că pe terenul fostei fabrici ar urma să fie construit un mall, mai ales că zona este una în expansiune şi cu un potenţial uriaş. „Pentru Hexagon, achiziţia la finele anului 2021 a imobilului din Cluj-Napoca deţinut de Ferrosan a fost motivată în primul rând de intentia de diversificare a investiţiilor prin dezvoltarea în cadrul grupului a componentei de retail. Avem în vedere asigurarea dezvoltării unui format de retail axat pe oferirea unui mix de servicii şi facilităţi personalizat zonelor rezidenţiale care sunt în expansiune în proximitate“, a spus Florin Mariş, CEO Hexagon. Potrivit sursei citate, construcţia fabricii de suplimente a fost finalizată în 2015, iar proprietatea este localizată strategic cu acces la drumul european E81 şi autostrada A3 şi poate fi folosită în scopuri multiple – livrări last-mile, logistică sau depozitare. Procesul de vânzare a durat putin peste un an şi a fost finalizat în ultima lună a anului trecut. Fabrica din Cluj era ultima deţinută de compania britanică în România, iar anterior a fost a unei alte companii cunoscute, Pfizer. Noul proprietar ia în calcul inclusiv construirea unui mall pe terenul fabricii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau