Frigul lovește România. Meteorologii anunță Cod Galben
Dimensiune font:
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) vine cu o nouă avertizare meteorologică. Iarna își intră în drepturi în mai multe zone ale țării de luni dimineață. Meteorologii au emis o atenţionare Cod Galben de ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi dimineaţa în zonele înalte din 13 judeţe din țară.
Astfel, conform avertizării ANM, în intervalul 20 decembrie, ora 10:00 – 21 decembrie, ora 10:00, la altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent.
În ceea ce privește zonele vizate de atenţionarea Cod galben, este vorba despre județele: Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov şi Covasna.
Meteorologii anunță că în aceste regiuni, vântul va prezenta temporar intensificări, cu rafale de peste 80 – 90 km/h, viscolind ninsoarea. Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul zonei montane, dar la intensităţi mai mici. Totodată, ANM precizează că, local, se vor semnala intensificări temporare ale vântului şi în sudul, centrul şi estul ţării, cu rafale în general de 45 – 50 km/h.
De marți, pentru două-trei zile aproximativ vremea se răcește. Temperaturile de marți din Moldova nu vor mai trece nici măcar la prânz de -4, -5 grade Celsius, decât în partea de sud. În restul țării vor fi maxime în general între -4 și 4 grade Celsius.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau