Garda Națională de Mediu anunță controale. Țara este plină de gunoaie
Dimensiune font:
Șeful Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, a fost prezent, marți seara, în platoul Digi 24. Acesta a vorbit despre problema gunoaielor cu care se confruntă întreaga țară, specificând că peste tot este plin.
În încercarea de a opri aruncare gunoiului peste tot, Octavian Berceanu a precizat că au început mai multe controale. În cazul în care se descoperă nereguli, primarii vor fi amendați. Șeful Gărzii Naționale de Mediu spune că amenzile sunt foarte mari și că un primar mai puțin gospodar riscă să primească o amendă de sute de mii de lei.
“Țara este plină ochi de gunoaie. Am început luni un control în județul Dolj, fiecare comună în parte, fiecare depozit ilegal sau legal este verificat, UAT-urile (unități administrativ teritoriale – n.r.), primarii sunt amendați și încercăm să aducem totul la normal.
Ceea ce nu s-a întâmplat până acum a fost implicarea autorității locale. Dacă avem un gospodar în comună, primarul, atunci nu avem gunoaie în comuna respectivă. Sunt destule exemple. Atunci când avem un om mai puțin gospodar și face niște gropi ilegale, undeva la marginea comunei, pe ultimul drum din comună, în spatele cimitirului, cum mi s-a întâmplat să găsesc de multe ori, dăm amendă.
Amenzile sunt foarte mari, de sute de mii de lei, venim cu măsuri și în cazul în care se constată că nu a ridicat gunoiul, iarăși îl amendăm. Deocamdată avem rezultate bune.”, a declarat acesta.
Șeful Gărzii Naționale de Mediu mai spune că omenii au început să pună presiune pe autoritățile locale și la fel si instituția pe care o conduce pentru ca gunoaiele să fie strânse.
”Asta se întâmplă acum, oamenii din comunitate știu că primarul a fost amendat din banii bugetului pentru că nu a avut grijă să strângă gunoiul.
Nu mă așteptam ca în decurs de două, trei, patru săptămâni, atât de repede, oamenii să pună presiuni pe primar, pentru că își dau seama că bugetul lor este golit, că ceea ce ar trebui să asigure primăria, nu asigură, adică strângerea deșeurilor, nu există niciun fel de sortare.
Suntem în Europa și sortarea trebuia să o avem de ani de zile, iar acum să fim undeva la 50%. Noi suntem undeva la 10%. Oamenii au început să pună presiune, astfel că primarii nu au avut încotro și sub presiunea noastră, a Gărzii de Mediu și a comunității au început să strângă gunoaiele”, a declarat șeful Gărzii Naționale de Mediu, la Digi24.
Octavian Berceanu a fost întrebat ce poate face un om când vede că cineva aruncă în mod ilegal gunoiul. Acesta a precizat că se poate trimite un email către Garda de Mediu s-au se poate efectua un apel la 112 dacă surprind mașini care aruncă deșeuri.
“Să scrie gardamediu@gnm.ro sau apel către 112 dacă surprind mașini care aruncă deșeuri. Și polițiștii pot opri mașini care deversează ilegal deșeuri și Garda de Mediu poate ajunge relativ repede la locul respectiv. De asemenea, pot apela la Poliția locală.”, spune el.
Octavian Berceanu a spus că, o soluție care are succes, este amplasarea camerelor de supraveghere. Datorită lor, nu s-au mai format mormane de gunoaie în Capitală. Din păcate, spune șeful Gărzii de Mediu, acest lucru s-a putut efectua doar la nivelul Capitalei.
“Camere vedem în București, dar în restul țării, în zona rurală nu există camere. În momentul în care s-au amplasat camere, oamenii n-au mai aruncat gunoaie, s-au dat amenzi. Poliția locală trebuie să intervină, e cea mai aproape, ea este în localitatea respectivă. Și vă dau exemplu și Bucureștiul.
Din momentul în care noi avem zeci de vehicule confiscate în București, deja nu se mai transportă gunoiul, nu mai vezi anunțuri pe site-urile respective cu <cărăm moloz>. Nu se mai întâmplă lucrurile astea, de o lună și jumătate, deci se poate face ceva, problema e că nu s-a făcut până acum.
Oamenii reacționează pozitiv, sunt exemple pozitive în toată țara. Comunele abia acum se întreabă unde putem să ducem gunoiul, care sunt platformele unde se depozitează molozul, astfel încât să fie sortat și refolosit, așa cum se întâmplă într-o țară civilizată.”, a declarat Octavian Berceanu la Digi24.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau