Guvernul a împărțit bani primăriilor pentru încălzire / LISTA cu orașele și sumele alocate
Dimensiune font:
Guvernul a aprobat, joi, alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică, în sistem centralizat, a populației. Cei mai mulți bani merg la Timișoara, în vreme ce Capitala nu primește fonduri din această alocare.
Astfel, 310.426.000 lei au fost alocati pentru 31 de unități administrativ-teritoriale (UAT), în funcție de solicitările acestora înregistrate la Ministerul Dezvoltări.
“Asigurăm continuitatea furnizării de energie termică în localități. Am asigurat resursele financiare necesare pentru acoperirea facturilor datorate către furnizori de autoritățile locale”, a declarat Cseke Attila, ministrul dezvoltării.
Totodată, ministrul a precizat că abia aseară a fost primită și solicitarea de alocare a sumei de 968 milioane lei din partea Municipiului București, pentru care nu a existat timpul fizic pentru o analiză care să permită o fundamentare corectă în raport cu celelalte solicitări. Cererea respectivă va face obiectul unei analize ulterioare împreună cu Ministerul Finanțelor.
Alocarea sumei de 310.426.000 lei pe unități administrativ-teritoriale, în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populației se va face conform tabelului de mai jos:
Nr. Crt. |
Județul |
Unitate administrativ-teritorială |
Suma alocată |
1 |
Arad |
Arad |
11.283 |
2 |
Argeș |
Pitești |
10.939 |
3 |
Bacău |
Bacău |
13.706 |
4 |
Bihor |
Oradea |
3.681 |
5 |
Botoșani |
Botoșani |
6.370 |
6 |
Brașov |
Brașov |
2.161 |
7 |
Brașov |
Făgăraș |
780 |
8 |
Buzău |
Buzău |
444 |
9 |
Călărași |
Călărași |
194 |
10 |
Cluj |
Cluj-Napoca |
9.117 |
11 |
Constanța |
Constanța |
22.507 |
12 |
Constanța |
Mangalia |
1.106 |
13 |
Dolj |
Craiova |
4.143 |
14 |
Galați |
Galați |
3.051 |
15 |
Giurgiu |
Giurgiu |
3.681 |
16 |
Gorj |
Motru |
3.814 |
17 |
Harghita |
Gheorgheni |
1.318 |
18 |
Harghita |
Miercurea Ciuc |
121 |
19 |
Harghita |
Odorheiu Secuiesc |
2.835 |
20 |
Hunedoara |
Brad |
3.000 |
21 |
Iași |
Iași |
45.906 |
22 |
Ilfov |
Otopeni |
1.150 |
23 |
Mehedinți |
Drobeta Turnu Severin |
44.596 |
24 |
Prahova |
Ploiești |
33.026 |
25 |
Suceava |
Rădăuți |
1.500 |
26 |
Suceava |
Suceava |
2.091 |
27 |
Suceava |
Vatra Dornei |
619 |
28 |
Timiș |
Timișoara |
53.819 |
29 |
Tulcea |
Tulcea |
12.900 |
30 |
Vâlcea |
Râmnicu Vâlcea |
6.874 |
31 |
Vrancea |
Focșani |
3.694 |
TOTAL |
310.426 |
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau