Guvernul se pregăteşte pentru redactarea bugetului de stat pentru 2021
Dimensiune font:
În această săptămână, Guvernul va analiza proiectele prioritare pentru fiecare minister. Se aşteaptă şi o decizie privind majorarea salariului minim brut pe ţară, proiect amânat, potrivit premierului Florin Cîţu, din cauza lipsei unor avize.
Discutat deja în primă lectură la finalul anului trecut, proiectul privind majorarea salariului minim brut pe ţară, de la 2.230 de lei la 2.300 de lei, s-ar putea aflat săptămâna aceasta în atenţia Guvernului.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, salariul minim ar putea creşte cu trei procente, însă majorarea nu va fi valabilă şi pentru personalul încadrat pe funcţii ce solicită studii superioare, al cărui salariu minim va rămâne îngheţat la 2.350 de lei, cât era şi până acum.
Concret, cei 1,4 milioane de beneficiari vor primi la salariu 40 de lei. Un alt proiect care se află în atenţia actualului Cabinet este şi cel privind modificarea statutului prefectului şi subprefectului. Ministrul dezvoltării, Attila Cseke, crede că acest statut trebuie schimbat, din înalt funcţionar public, în demnitar. De departe, cea mai stringentă problemă a actualului executiv este realizarea bugetului pentru acest an, protiect pe care premierul Florin Cîţu l-ar dori intrat în dezbaterea Parlamentului până pe 4 februarie. În acest sens, el a cerut membrilor cabinetului său o prioritizare a proiectelor care pot fi cu adevărat susţinute de la buget, întrucât, spune Florin Cîţu, în 2021, banii vor fi gestionaţi cu eficienţă şi rigurozitate.
Executivul anunţat că are pe agendă şi ordonanţa de urgenţă în baza căreia personalul medical implicat efectiv în vaccinarea populaţiei împotriva COVID-19 va fi plătit suplimentar, cu 100 e lei pe oră medicii şi 50 de lei, asistentele medicale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau