Indicii ROBOR au scăzut cu circa 4%

1analiza

Dimensiune font:

| 08-08-2024 22:18

Decizia de miercuri a băncii centrale de a reduce dobânda de politică economică de la 6,75 la 6,50%/an, a avut un efect imediat asupra pieței. Indicii ROBOR au înregistrat o scădere zilnică de circa 4% și s-au apropiat de nivelul dobânzii la facilitatea de depozit de 5,50%/an, care a devenit principala rată directoare pentru dealeri, situație similară cu cea din zona euro, unde facilitatea de depozit se remunerează în prezent cu 3,75%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 5,80 la 5,59%, valoare comparabilă cu cea din 18 mai 2022. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 5,85 la 5,63%, nivel care nu a mai fost atins din 12 mai 2022, iar cel la 12 luni a alunecat de la 5,89 la 5,66%, valoare apropiată de cea din 11 mai 2022.
Analiștii care fac parte din CFA România anticipau la ultimul sondaj, cel din iunie, pentru sfârșitul acestui an o valoare a indicelui ROBOR la trei luni de 5,34%, ceea ce echivalează cu încă două reduceri a ratei de referință de câte un sfert de punct procentual la cele două ședințe de politică monetară, care se vor desfășura în octombrie și noiembrie.
La rândul lor dealerii bancari văd o scădere a ratei de referință la 6,25%, până la sfârșitul anului, atrăgând însă atenția riscurilor induse de economia și situația geopolitică mondiale, precum tendințele de recesiune din Statele Unite, Germania sau Japonia, și pericolul inflamării prețurilor la petrol, în cazul izbucnirii unui conflict în Orientul Mijlociu. Acestea ar schimba tendința descendentă a prețurilor de consum.
Finanțele au continuat să se împrumute din piața locală. Au fost atrase 1,08 miliarde lei cu scadența în iulie 2034, la un randament mediu anual de 6,54% iar valoare programată a emisiunii a fost de 500 milioane lei.
Trezoreria care s-a împrumutat de la începutul lunii cu 3,761 miliarde lei, și-a planificat să atragă în august 5,1 miliarde de lei, la care ar putea adăuga alte 600 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive.

Tranzacțiile din piața valutară se realizau în culoarul creat marți, 4,976 – 4,977 lei, iar media a crescut marginal de la 4,9766 la 4,9767 lei.
Cursul monedei americane a scăzut de la 4,5613 la 4,5539 lei, în timp ce euro se tranzacționa între 1,0920 și 1,0945 dolari. Reducerea numărului cererilor de șomaj în economia americană a avut ca efect imediat deprecierea euro la 1,0892 dolari.
Media monedei elvețiene a crescut la 5,3122 lei iar a celei britanice a scăzut la 5,7704 lei.
Prețul gramului de aur a scăzut la 350,7813 lei, iar metalul galben fluctua între 2.380,10 și 2.401,70 dolari/uncie.
În regiune, cursul monedei maghiare s-a întărit la 397,19 forinți/euro iar a celei poloneze s-a depreciat la 397,19 zloți/euro.
Culoarul de tranzacționare al bitcoin s-a lărgit la 54.789 – 58.406 iar cel ethereum la 2.323 – 2.521 dolari.

Analiză transmisă de Agenția Domus M&D

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
 FINALIZARE PROIECT Titlul proiectului: “DEZVOLTAREA ACTIVITATILOR STOMATOLOGICE LA SC ESTETIC DENTAL SRL”
25/11/2024 09:00

 FINALIZARE PROIECT Titlul proiectului: “DEZVOLTAREA ACTIVITATILOR STOMATOLOGICE LA SC ESTETIC DENTAL SRL”

Viața la limită. România are cei mai săraci angajați din UE
24/11/2024 15:48

Romania detine un record trist in Uniunea Europeană: cel mai mare risc de sărăcie in randul salariatilor. Peste o treime din forta de muncă activă trăieste din salariul minim, iar pentru multi, acesta nu ...

Companiile germane din România se pregătesc de concedieri
24/11/2024 12:38

 Companiile germane din Romania anticipează o inrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investitiile si se pregătesc de concedieri, arată chestionarul de conjunctură al Camerei de Comert ...

Taxă nouă pentru cei care stau la bloc
24/11/2024 11:27

 Iarna aceasta a venit la pachet cu un scandal de proportii. Primele facturi de sezon au inclus „taxa de teavă” si pentru cei cu centrale de apartament. Măsura, luată de Autoritatea National ...

Gastronomia sustenabilă. Cum restaurantele ecologice transformă masa într-o lecție de responsabilitate
22/11/2024 12:45

Sub lumina caldă a unei seri de toamnă, un restaurant cochet din centrul orasului atrage atentia nu printr-un lux orbitor, ci printr-o simplitate elegantă. Lemnul reciclat al meselor, iluminatul cu LED-uri, ...

Anchetă de amploare la Raiffeisen Bank! Banca a fost amendată după ce mai mulți clienți s-au trezit cu bani retrași, credite și conturi nesolicitate
22/11/2024 12:33

  Anchetă de amploare la Raiffeisen Bank. Banca a fost amendată cu 20.000 de euro după ce angajatii săi au folosit datele confidentiale ale clientilor. Un client a reclamat că că in numele lui ...

Economistul Cristian Păun: Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele. Discursul politicienilor se va schimba radical după alegeri
22/11/2024 11:03

Economistii anuntă că vin vremuri grele după alegerile din ancest an. Profesorul de economie Cristian Păun spune că romanii ar face bine să evite creditele, excesele si să fie cumpătati. Acesta a mai a ...

„Taxa pe țeavă”: Este corect să plătim pentru căldura de la vecini dacă avem centrale de apartament? / Un ordin ANRE naște discuții aprinse
21/11/2024 10:54

 Un ordin al ANRE din acest an prevede că toate apartamentele dintr-un bloc trebuie să plătească o cotă parte la factura de energie termică, indiferent dacă sunt racordate la sistemul centralizat sa ...

Ministrul Sebastian Burduja avertizează: “Trăim de pe urma muncii celor de dinainte de ‘89. În România nu s-a mai investit în energie”
21/11/2024 08:04

Sebastian Burduja a admis că, după 1989, Romania nu a mai investit in energie, motiv pentru care este la mana divinitătii si a naturii in ceea ce priveste productia de energie. Ministrul Sebastian Burduja a ...

Inspectorii ANPC au descins la comerciații de anvelope uzate: Amenzi record și zeci de mii de pneuri oprite de la vânzare
20/11/2024 18:29

    Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 400 de comecianţi de anvelope uzate din toată ţara şi in urma neregulilor găsite au f ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei