Lovitură pentru bișnițari: Nu vor mai avea voie în piețe
Dimensiune font:
Brașov devine primul oraș din România care lansează o inițiativă puternică împotriva speculanților, susținând ferm producătorii agricoli autentici. În plus, nivelul pesticidelor din fructe și legume va fi supus controlului strict al inspectorilor.
Aceste măsuri au fost puse în aplicare în urma adoptării unei hotărâri de către Consiliul Local din Brașov, care are ca scop curățarea piețelor din municipii, conform agrointel.ro.
„Cea mai importantă modificare pe care acest regulament o aduce este că, de acum, în pieţele din Braşov pot fi prioritizaţi producătorii, care să aducă cele mai bune produse pentru braşoveni. În acest sens, reprezentanţii Serviciului Pieţe se vor deplasa pe teren pentru a efectua controale la producători, pentru a vedea recoltele şi conformitatea cu ceea ce au declarat, iar o noutate este că vom efectua analize pentru a verifica nivelul pesticidelor folosite în recoltele pe care le comercializează”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Începând cu luna iulie, odată cu atribuirea locurilor de vânzare în piețe, producătorii agricoli vor trebui să ofere consimțământul lor pentru ca angajații Serviciului de administrare a piețelor să efectueze verificări la fața locului. Aceste verificări vor include suprafetele de teren pe care se cultivă legumele și fructele, cantitățile obținute și, în cazul produselor lactate, numărul de animale deținute.
De asemenea, toate documentele vor fi verificate în original, pentru a se preveni contrafacerea acestora.
Potrivit sursei citate, în situația în care se constată că produsele comercializate nu provin de pe terenul deținătorului sau nu sunt conforme din punct de vedere calitativ, comercianții vor suporta nu doar amenzile, ci și vor fi privați de dreptul de a vinde în piețele publice din Brașov.
Toate produsele comercializate trebuie să fie obținute în propria exploatație, însă sunt permise și preparatele culinare realizate din legume și fructe, cu condiția ca ingredientele și materiile prime să provină tot din producția proprie, iar muncitorii să fie angajați ai producătorului.
O altă măsură nouă se referă la garantarea autenticității produselor comercializate. Potrivit noii legislații, prioritate la ocuparea locurilor de vânzare vor avea cei care furnizează autorității piețelor informații despre autenticitatea produselor, în scopul informării publicului larg.
De asemenea, se impun noi condiții privind etichetarea produselor, astfel încât să ofere informații complete și ușor de citit despre calitatea mărfii, originea acesteia și prețul de vânzare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau