Noul Cod al Muncii limitează numărul de contracte

Una dintre noile prevederi din Codul muncii, supus unor ample modificări, vizează limitarea dreptului actual al angajaților de a avea mai multe contracte de muncă.

Acest drept al angajatului de a lucra pentru mai mulți angajatori în același timp va fi limitat printr-un proiect de lege ce transpune în legislația românească Directiva (UE) nr. 2019/1152. Vorbim de o modificare a articolului 35, care va dobândi următorul conținut:

„(1) Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, fără suprapunerea programului de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Niciun angajator nu poate aplica un tratament nefavorabil salariatului care își exercită acest dreptˮ, iar partea referitoare la situațiile de incompatibilități se păstrează în forma actuală.

Este detaliată, de asemenea, și noțiunea de program de muncă: „(2) Programul de muncă reprezintă modelul de organizare a activității, care stabilește orele și zilele când începe și când se încheie prestarea muncii. (3) Modelul de organizare a muncii reprezintă forma de organizare a timpului de muncă și repartizarea sa în funcție de un anumit model stabilit de angajator”.

Practic, un angajat nu va mai putea suprapune nici măcar parțial contractele, fie ele full-time, fie part-time în privința programului de muncă. Simultaneitatea a două contracte full-time într-o zi lucrătoare înseamnă că unul începe, să zicem, la ora 6:00 și se termină la 14:00 și celălalt începe la ora 14:00 și se termină la 22:00, precizează Avocatnet.

Singura obligație a angajatorului, dacă află de existența unor alte contracte active ale angajatului, este să nu aplice un tratament nefavorabil salariatului în cauză. În ceea ce privește programul de muncă:

„Articolul 9 Exercitarea în paralel a unei alte activități profesionale

(1) Statele membre se asigură că un angajator nu interzice unui lucrător să lucreze pentru alți angajatori în afara programului de lucru stabilit cu angajatorul respectiv și că nu aplică lucrătorului un tratament nefavorabil pentru acest lucru.

(2) Statele membre pot stabili condiții pentru utilizarea restricțiilor de incompatibilitate de către angajatori, pe baza unor motive obiective, precum sănătatea și siguranța, protecția secretului de afaceri, integritatea serviciului public sau evitarea conflictelor de interese”.

„Un angajator nu ar trebui să interzică unui lucrător să desfășoare activități pentru alți angajatori în afara programului de lucru stabilit cu angajatorul respectiv și nici să aplice lucrătorului un tratament nefavorabil pentru acest lucru. Statele membre ar trebui să poată stabili condiții pentru aplicarea unor restricții de incompatibilitate, care se interpretează ca fiind restricții de a lucra pentru alți angajatori din motive legitime, cum sunt protecția sănătății și a siguranței lucrătorilor, inclusiv prin limitarea timpului de muncă, protecția secretelor comerciale, integritatea serviciului public sau evitarea conflictelor de interese”.