Noul Cod Silvic, aprobat în Parlament: Furtul de arbori devine faptă penală
Dimensiune font:
Furtul de arbori va intra direct sub incidenţă penală, indiferent de prejudiciu, iar camioanele sau tirurile cu care sunt transportaţi arborii tăiaţi ilegal vor putea fi confiscate, potrivit Noului Cod Silvic aprobat miercuri de Parlament cu unanimitate de voturi, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului.
- furtul de arbori va intra direct sub incidență penală, indiferent de prejudiciu;
- camioanele sau tirurile cu care sunt transportați arborii tăiați ilegal vor putea fi confiscate;
- tăierile la ras vor fi interzise în rezervațiile naturale;
- avizul de transport va deveni obligatoriu și pentru: rumeguș, biomasă, coaja arborilor și orice rest de lemn;
- lemnul va fi comercializat ca lemn fasonat;
- sumele destinate pazei suprafețelor de pădure sub 30 de ha vor crește cu peste 30%;
- evaluarea de mediu pentru amenajamentele silvice care se suprapun cu ariile naturale protejate va deveni obligatorie;
- accesul la terenurile agricole va fi permis proprietarilor și din drumurile forestiere;
- accesul cetățenilor în pădure va fi permis pentru recreere, inclusiv cu bicicleta.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau