Pandemia a lovit crunt și gigantul Coca-Cola - Cea mai mare scădere din ultimii 25 de ani
Dimensiune font:
Coca-Cola a suferit, în trimestrul al doilea, cea mai semnificativă scădere a vânzărilor trimestriale din ultimii cel puţin 25 de ani, spre deosebire de evoluţia rivalei PepsiCo, pe fondul efectelor anulării evenimentelor sportive, a închiderii restaurantelor şi a altor unităţi, în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit Financial Times şi Reuters potrivit Agerpres.
Multinaţionala americană a anunţat că va renunţa la brandurile "zombie", ca parte a eforturilor de a proteja brandurile sale esenţiale, şi va investi în inovaţii.
Vânzările au scăzut cu 28% în trimestrul doi din acest an, comparativ cu perioada similară din 2019, la 7,2 miliarde de dolari.
Acţiunile Coca-Cola Co au urcat la Bursa de la New York cu aproximativ 4%, după ce scăderea profitului trimestrial a fost mai redusă decât se estima. Anul acesta, titlurile au scăzut cu 13%.
Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 93: Dănuța o face praf pe Andreea Esca
James Quincey, director general din 2017, care a devenit şi preşedintele companiei în 2019, a indicat că se aşteaptă la redresarea cererii în următoarele luni, în pofida creşterii numărului de infecţii în SUA şi în alte ţări.
Pe plan global, vânzările s-au redresat uşor, de la un declin de 25% în aprilie, la o scădere de 10% în iunie, a informat compania.
Veniturile organice au scăzut în trimestrul doi din 2020 la fiecare dintre cele şase divizii principale ale Coca-Cola, astfel încât profitul net a scăzut cu o treime, la 1,76 miliarde de dolari, faţă de perioada similară din 2019.
Cele mai afectate au fost afacerile din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau