Persoanele cu venituri mici vor primi ajutor de încălzire
Dimensiune font:
Persoanele cu venituri mici vor beneficia până la finalul lunii martie de ajutorul de încălzire şi de suplimentul pentru energie, a decis Guvernul.
Alte măsuri luate în şedinţa de ieri vizează compensarea creşterii accizei la motorină pentru transportatorii români şi ajutoare de stat pentru producătorii de tomate, cartofi şi usturoi, dar şi pentru crescătorii de animale afectaţi de criza provocată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. În plus, a fost aprobată deblocarea a peste 2.000 de posturi în domeniul sanitar şi de asistenţă socială.
Premierul Marcel Ciolacu a precizat că aceasta este una din soluţiile reducerii deficitului de personal medical din spitalele publice.
„După decizia pe care am luat-o în luna ianuarie, când am deblocat 7.600 de posturi, putem spune că pentru anul acesta ne propunem să atragem aproape 10.000 de noi medici, asistente, infirmiere şi personal sanitar în spitalele publice şi asistenţă socială. Acest lucru va însemna servicii mai bune pentru pacienţi, dar şi o presiune mai mică pentru personalul medical actual din spitale", a spus Ciolacu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau