Plafonarea chiriilor: O idee esuata peste tot in lume
Dimensiune font:
Chiriile explodeaza in multe metropole ale lumii. Multe orase recurg la impunerea unui plafon la chirii, pentru a pune frana preturilor. Printre acestea se afla si Berlinul.
Exista putine subiecte care apropie orasele de pe diferite continente si din diferite tari. Unul dintre acestea: preturile la chirii. In aproape toate orasele mari, fie ele in SUA, Suedia sau Germania, oamenii se plang de lipsa locuintelor si de cresterea preturilor chiriilor.
Acelasi lucru se intampla la Berlin. Situatie care i-a determinat pe deputatii locali sa recurga la o masura drastica. Chiriile vor fi inghetate timp de cinci ani si vor ramane la nivelul unei date anume - 18 iunie 2019.
Inainte de aceasta data fusesera anuntate la Berlin din nou cresteri ale chiriilor. In plus, urmeaza sa se impuna o limita maxima a acestora. Masura nu se aplica locuintelor sociale si cladirilor noi, in care s-a locuit prima data dupa 2014.
Astfel, Berlinul intervine masiv pe piata chiriilor. Prea mult, spun criticii, amenintand cu un proces.
Diverse orase din intreaga lume au urmat deja, mai mult sau mai putin, calea aleasa si de Berlin, in lupta impotriva cresterii chiriilor.
Aproape ca nu exista tara din lume care sa nu fi incercat pana acum sa controleze evolutia preturilor chiriilor.
Mai mult strica decat ajuta
Rareori se intampla ca opinia economistilor sa fie la fel de unanima ca in cazul controlului chiriilor: acestia sunt de parere ca o astfel de masura aduce, pe termen lung, mai multe pagube decat beneficii.
Institutul conservator "Manhattan Institute for Policy Research" din SUA, de exemplu, da un verdict devastator controlului chiriilor. Nu sunt adecvate pentru crearea de locuinte mai accesibile si nici o solutie pentru combaterea saraciei, nedreptatii si segregarii in orase, spun specialistii.
Multi economisti vad o contradictie intre plafonul pretului la chirii si logica pietei. Chiriile se stabilizeaza pentru o perioada scurta, dar in acelasi timp, masura descurajeaza investitorii. Drept urmare, piata de locuinte stagneaza.
Proprietarii nu-si mai permit sa modernizeze apartamentele. De asemenea, se construiesc foarte putine locuinte noi, pentru ca lipsesc investitorii. Pentru Marcus Cieleback, economist-sef la compania de investitii imobiliare Patrizia, a declarat, intr-un interviu DW: "Limitele de pret impuse la chirii vindeca simptomul cresterii chiriilor, dar cauza lipsei locuintelor nu este eliminata".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau