Premierul Ciolacu: Coaliția de guvernare va decide dacă scade plafonul la microîntreprinderi sau renunță la o parte din banii din PNRR
Dimensiune font:
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi după o discuție cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că actuala coaliție de guvernare PSD-PNL va decide dacă scade plafonul la microîntreprinderi sau renunță la o parte din banii din PNRR. Această scădere a plafonului, care înseamnă o creștere de facto a impozitării acestor microîntreprinderi, apare ca jalon în PNRR.
El a spus că nu știe în acest moment care ar fi suma la care România va trebui să renunțe în cazul în care decide să nu scadă acest plafon pentru microîntreprinderi.
”Din cele 76 de jaloane pentru cererea de plată 3 au mai rămas 4 în discuții cu Comisia Europeană. Dânșii mai consideră și alte 2 jaloane, RAPPS și AMEPIP. Mai sunt 4 discuții. Una este jalonul 206 – astăzi la ora 13 o să fie discuție pe acest jalon și pe deficit ministrul Boloș, mare parte din acest jalon a fost îndeplinit, rămânând o singură solicitare a Comisiei Europene – reducerea plafonului la microîntreprinderi. În funcție de calculele Comisiei, se impune o decizie politică în coaliției de guvernare: dacă vom îndeplini jalonul în acest moment sau într-o anumită proiecție de timp, sau își asumă politic coaliția să renunțăm la o parte din suma din Cererea de plată 3 și nu facem reducerea de plafon la microîntreprinderi. Cât ne costă, nu avem o sumă exactă. Guvernul a închis 99% din solicitările privind microîntreprinderile, ultima solicitare fiind cererea de reducere a plafonului. Și aici intră discuțiile tehnice între specialiștii din Finanțe și Comisia Europeană”, a declarat Marcel Ciolacu.
Guvernul s-a angajat în 2021 să reducă de la 1 milioan de euro pragul prin care o companie se încadrează în categoria microîntreprinderilor, care beneficiază de o taxare foarte avantajoasă. În 2023, coaliția PSD-PNL a redus la 500.000 de euro plafonul cifrei de afaceri pentru încadrarea la plata impozitului pe venitul microîntreprinderii.
Comisia Europeană consideră că actualul plafon de 500.000 de euro este în continuare prea ridicat, nu respectă recomandările Băncii Mondiale, și cere scăderea valorii până la finalul acestui an. Discuțiile sunt pentru o reducere la 60.000 de euro sau la 100.o00 de euro, potrivit Economedia.
Anul trecut, coaliția PSD-PNL a decis scăderea pragului de încadrare la impozitul pe venitul microîntreprinderilor, de la 1 million de euro la 500.000 de euro. Astfel, IMM-urile care au cifra de afaceri între 500.000 de euro și un milion de euro nu mai plătesc impozit de 1% din cifra de afaceri, ci 16% din profit.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau