România trebuie să adere la grupul anti-mită
Dimensiune font:
Aderarea României la grupul anti-mită de la nivelul Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare reprezintă o prioritate în cadrul demersului ţării noastre de a intra în OECD, a declarat reprezentantul Ministerului Justiţiei Cornel Călinescu, şef al Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni. „O prioritate strategică a României este aderarea la OECD. Este un demers de durată, iar în acest demers aderarea României la grupul de lucru anti-mită de la nivelul OECD reprezintă, la rândul său, o prioritate. În acest context, discuţia noastră este foarte aplicată, pentru că standardele la care vrem să aderăm sunt extrem de înalte, inclusiv din perspectiva mediului de afaceri”, a precizat Călinescu, într-o dezbatere privind probleme de etică. (D. Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau