Roşii cu gust de apă, roşii acrişoare şi roşii care nu se strică. Cât de natural mâncăm, de fapt?
Dimensiune font:
Sociologul Alfred Bulai și jurnalistul Val Vâlcu au avut o discuție serioasă despre starea pieței de legume și fructe din România.
„Unii spun că salvează planeta mâncând numai vegetale. Dar ei mănâncă dintr-un bol din acela de plastic, nu de carton, în care ai oleacă de salată, un goji și cam atât”, a fost de părere Val Vâlcu.
„Toate acele verdețuri pe care le mănâncă ei, tot ce înseamnă vegetal, sunt toate produse chimice. Așa-zisele produse bio, care chiar sunt produse bio prin alte țări, sunt de cinci ori mai scumpe tocmai pentru că alea au măcar o minimă tangență cu pământul. Și de obicei sunt aproape stricate după două zile la raft”, a mai spus Bulai.
Roșiile campioane care nu se strică niciodată
„Am luat niște roșii într-o caserolă de plastic acum vreo săptămână. Le-am uitat pe dulap unde se află bine-mersi, sănătoase, îți transmit salutări”, a completat jurnalistul.
„Eu am luat odată roșii și sunt convins că erau date cu un parfum, ceva. Dacă o miroseai ți se părea că are miros de roșie, dar nu avea în rest gust de roșie. Am zis să le spăl un pic și părea că era doar pe deasupra mirosul acela de roșie”, a mai spus sociologul Bulai.
De ce roșiile turcilor le-au înghițit pe ale noastre
„Eu de obicei nu mai iau roșii din astea. E o piață volantă lângă mine, o folosesc doar ca să remarc trecerea timpului, când încep să o monteze îmi dau seama că am ajuns în ziua de joi a săptămânii. Ideea e că roșiile astea au un ușor gust de apă. Cele olandeze sunt puțin acrișoare, nu știu ce bagă în ele.
Remarcasem în anii 2000 și un pic, le spuneam celor de la Piața Amzei să nu mai vină cu roșii crude, că îi vor omorî turcii cu prețurile lor mai mici. Lor le era frică să nu se strice pe tarabă. Am ridicat din umeri și am plecat, evident că până la urmă i-a dat deoparte Turcia, Iordania și așa mai departe”, a mai remarcat Vâlcu.
Management defectuos când vine vorba de agricultură
„E vorba și de lipsa totală de management în comerț pe care țăranul român nu a avut-o. El mergea la piață unde ducea cât avea spațiu în Dacie, cu un prieten. Nu erau prea multe produse, fie vorba între noi, era o concurență a statutului cu prețuri foarte mici. Tocmai de aia produsele lor erau super, fiindcă erau mult mai bune. Nu era o competiție reală.
Acum, când a venit competiția reală cu prețuri mici față de ei, nu au știut să investească în semințe. Nu au știut cum să aibă o producție de o anumită anvergură. Un supermarket face comerț mult mai mult decât o piață, dar nu face contract cu țăranul pentru 50 de kilograme de roșii. Nu are ce să facă, are un lanț de magazine. Trebuia un mecanism pus la punct, dar nu a fost cazul”, a conchis Bulai.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau