Rusia își turează industria de război - Consorţiul Kalaşnikov îşi sporeşte semnificativ producţia de armament
Dimensiune font:
Consorţiul Kalaşnikov, unul dintre principalii producători de arme din lume, şi-a crescut producţia de armament cu 30% pentru a satisface nevoile armatei ruse în Ucraina, transmite EFE, potrivit Agerpres.
În acest scop, Kalaşnikov a lansat proiectul Konveiner în iulie 2022, care a presupus modernizarea tehnologică a fabricilor, a informat vineri consorţiul într-un comunicat.
Konveiner a presupus îmbunătăţirea treptată a proceselor de producţie, instalarea de noi echipamente şi modernizarea liniei de asamblare, potrivit comunicatului citat.
Toate acestea au permis companiei să dea curs comenzilor plasate de forţele armate ruse în termenele planificate şi cu calitatea cerută, a explicat Andrei Barîşnikov, directorul general al Kalaşnikov.
La începutul lunii noiembrie, Kalaşnikov a finalizat contractul semnat cu armata rusă în 2021, în ajunul începerii războiului în Ucraina, pentru furnizarea puştii de asalt AK-12 model 2023.
Acest contract de furnizare a puştilor de asalt este cel mai amplu semnat de companie, care a creat şi o divizie specială pentru fabricarea de drone în contextul campaniei militare ruse în Ucraina.
Consorţiul, care se află sub incidenţa sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană, Statele Unite, Marea Britanie şi alte ţări din cauza războiului din Ucraina, este cel mai mare producător de arme de foc uşoare din această ţară.
Rusia, care va spori cheltuielile pentru apărare cu aproape 70% în 2024, a crescut considerabil ritmul producţiei de arme şi echipamente militare în ultimele luni, potrivit surselor de informaţii occidentale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau