S-a schimbat vârsta de pensionare pentru acești români! Legea a intrat deja în vigoare!
Dimensiune font:
Începând de ieri, 6 august, legea prin care locuitorii anumitor orașe din România pot ieși mai devreme la pensie a intrat în vigoare. Iata pentru cine s-a schimbat vârsta de pensionare și cine se poate pensiona cu 2 ani mai devreme, fără penalizări.
Legea prin care se reduce vârsta de pensionare a românilor care au locuit cel puțin 30 de ani în localități foarte poluate a fost promulgată la începutul săptămânii de către președintele Klaus Iohannis. Conform acestei legii, locuitorii din anumite orașe se pot pensiona mai devreme cu doi ani, fără a fi penalizați.
Este vorba despre românii care au locuit care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluare din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.
Legea a intrat în vigoare! Acești români pot ieși mai devreme la pensie. S-a schimbat vârsta de pensionare
Iată ce prevede proiectul de lege ce a modificat art 65 alin 5. din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și care sunt cele 28 de localități ai căror rezidenți pot solicita pensionarea anticipată:
“Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu sau de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice şi/sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, respectiv localităţile Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Drobeta-Turnu Severin, Târnăveni, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea, Petroşani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa, Uricani, Hunedoara, Călan, Brad, Criscior, Veţel, Şoimuş, Baia de Criş, Ghelari, Teliuc, Certej, Băiţa, Orăştie, Deva din judeţul Hunedoara, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)”, se arată în textul articolului de modificare a legii, informeaza Antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau