Salariile și pensiile cresc de la 1 octombrie 2023
Dimensiune font:
De luna viitoare, salariul minim brut va fi majorat cu 300 de lei și va ajunge, astfel, la 3.300 de lei.
În ceea ce privește salariul net, românii vor primi în plus, în mână, doar 93 de lei, iar 207 lei vor merge către stat, pe taxe.
Dacă trendul de majorare al salariului minim brut se va păstra și în ianuarie, atunci brutul va ajunge la 3.750 lei, iar netul, adică ceea ce ia efectiv angajatul în mână, va ajunge la 2.231 lei. Această creștere înseamna un plus de 333 de lei pentru salariat și 417 lei în plus în buzunarul statului.
În ceea ce privește voucherele de vacanță și tichetele de masă, acestea vor fi taxate cu 10%, atât cât sunt contribuțiile la sănătate.
Salariul minim în construcții va fi în octombrie 4.500 de lei, însă se elimină neimpozitarea celor 200 de lei din salariul minim.
Măsuri agreate luni seară în coaliția de guvernare
1. Impozit de 1% pentru cifra de afaceri pentru IMM cu cifra de afaceri sub 300.000 lei, 3% pe cifra de afaceri pentru IMM cu cifra de afaceri peste 300.000 lei, până la plafonul de 2,5 milioane lei.
2. Nu se majorează TVA la alimente şi medicamente
3. TVA crește de la 5 la 19% pentru cluburi, săli de sport şi festivaluri, dulciuri,
3. Nu va exista niciun produs sau serviciu cu TVA mai mare de 19%
4. Impozitul pe venit va rămâne 10%
5. Impozitul pe profit va fi tot de 16%
6. TVA rămâne la 5% pentru energia termică
7. TVA pentru fotovoltaice va creşte de la 5 la 9 la sută
Marcel Boloş a precizat că momentul în care vor intra în vigoare modificările care vizează TVA depinde de momentul în care măsurile fiscal-bugetare vor fi aprobate, existând posibilitatea ca unele să intre în vigoare de la 1 octombrie, altele de la 1 ianuarie 2024.
După o luptă agresivă cu inflaţia, în care BNR a fost nevoită să devină mai dura pe piaţa monetară, majorând dobanda-cheie şi înăsprind condiţiile de creditare, apar rezultate concrete: inflaţia face paşi înapoi. Acest lucru vine la pachet cu două veşti bune pentru romani, simultan: pe de-o parte, scăderea inflaţiei are şanse să ne aducă preţuri mai mici la bunurile şi serviciile de consum. Alimentele de exemplu se pot ieftini.
„În ceea ce priveşte evoluţiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că rata anuală a inflaţiei va continua probabil să scadă în următoarele luni în linie cu cea mai recentă prognoza pe termen mediu, publicată în Raportul asupra inflaţiei din mai, care anticipa coborârea acesteia la nivelul de o cifră în trimestrul III, iar apoi la 7,1% în decembrie 2023 şi la 3,9% la finele orizontului proiecţiei.
S-a observat că determinanţii majori ai descreşterii viitoare a ratei anuale a inflaţiei rămân factorii pe partea ofertei, în principal efectele de bază dezinflationiste şi ameliorarea funcţionarii lanţurilor globale de producţie/aprovizionare, alături de amplele corecţii descendente consemnate în ultimele trimestre de cotaţiile unor mărfuri, mai ales ale energiei, ţiţeiului şi materiilor prime agroalimentare, pe fondul detensionării pieţelor en-gros”, a transmis BNR.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau