Serviciile poştale, medicamentele şi detergenţii, în topul scumpirilor din mai 2024
Dimensiune font:
Serviciile poştale, medicamentele şi detergenţii se află în topul scumpirilor înregistrate în mai 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Astfel, preţul serviciilor poştale a urcat luna trecută cu 26,57%, comparativ cu mai 2023, cel al medicamentelor cu 24,15%, iar cel al detergenţilor cu 23,70%.
În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, acestea s-au scumpit, în medie, cu 1,24% comparativ cu mai 2023. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la conservele din fructe (10,01%), vin (8,82%) şi alte produse alimentare (8,67%).
Ieftiniri au fost consemnate la făină (-30,51%), produse de morărit (-29,16%) şi la mălai (-27,42%).
Faţă de luna aprilie 2024, cel mai mult s-au scumpit margarina (2,14%), fructele proaspete (1,51%) şi cartofii (1,48%). Pe de altă parte, alte legume şi conserve de legume au fost mai ieftine cu 2,82%, în mai 2024 faţă de luna anterioară, legumele şi conserve de legume cu 2,23% şi făina cu 1,22%.
La capitolul mărfuri nealimentare, în mai 2024, faţă de mai 2023, cel mai mult s-au scumpit medicamentele, cu 24,15%, detergenţii, cu 23,70%, şi articolele medicale 20,52%. În schimb, gazele au costat cu 17,89% mai puţin, energia electrică s-a ieftinit cu 5,95%, iar energia termică a consemnat o scădere a preţului de 0,9%.
Faţă de luna precedentă, în mai 2024, tutunul şi ţigările au costat mai mult cu 1,30%, detergenţii au consemnat un plus de 1,01%, iar articolele chimice au fost mai scumpe cu 0,74%. Potrivit INS, la această categorie ieftiniri s-au înregistrat la gaze, 7,95%, combustibili, 0,99% şi la energia electrică, de 0,84%.
În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru serviciile poştale cu 26,57%, serviciile de transport aerian (21,37%) şi apă, canal şi salubritate – plus 15,48%. Nu s-au înregistrat ieftiniri.
În mai 2024, faţă de luna anterioară, scumpiri au fost consemnate la serviciile de transport aerian (21,31%), cele de transport interurban (alte feluri de transport) (1,19%) şi la plata cazării în unităţi hoteliere (1,18%). Nici la această categorie nu s-au înregistrat ieftiniri.
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau