Spania construiește o autostradă din hârtie
Dimensiune font:
Cazul unei noi autostrăzi din Spania face înconjurul lumii. Deși la prima vedere pare o autostradă ca oricare alta, este, de fapt, construită cu cenușă de hârtie în loc de ciment. Procesul de construcție implică folosirea deșeurilor de hârtie și celuloză arse, care nu mai pot fi reciclate, în locul sortimentului de ciment.
Noua „superautostradă” se află lângă orașul Valencia din Spania, în municipiul Font de la Figuera, iar pe lângă faptul că îndeplinește toate condițiile tehnice, autostrada este și ecologică.
„În construcția de drumuri, avem nevoie de cele mai puternice materiale. Și pentru asta de obicei folosim ciment. Dar această cenușă de hârtie nu doar că arată precum cimentul, ci îndeplinește toate cerințele tehnice. În plus, este și mai ecologică”, a declarat Juan Jose Cepria Pamplona, manager de proiect al companiei Acciona.
Compania Acciona, responsabilă de construcția autostrăzii, a transmis că, datorită utilizării cenușii de hârtie în loc de ciment, se va remarca o reducere semnificativă a amprentei de carbon la nivelul șoselei.
Juan Jose Cepria Pamplona a mai subliniat că influența unui astfel de proiect în ceea ce privește ecologizarea este unul imens. Conform calculelor companiei responsabile de contrucția autostrăzii, emisiile de CO2 vor fi reduse cu până la 75%.
„Impactul potențial al proiectului este enorm. Am calculat că putem elimina 65-75% din emisiile de CO2 asociate. Și, la o scară mai largă, am putea economisi până la 18.000 de tone de ciment pe an”, a declarat Juan Jose Cepria Pamplona.
Managerul de proiect susține că procesul de construcție al autostrăzii cu ajutorul cenușii de hârtie implică și valorificarea sursei de gunoi. Într-un astfel de proiect de ecologizare, autostrada din municipiul spaniol La Font de la Figuera este unul dintre cele trei proiecte-pilot.
Potrivit managerului Juan Jose Cepria Pamplona, planurile companiei Acciona nu se opresc aici. Reprezentanții companiei vor să promoveze noua cenușă de hârtie și la nivel internațional, după implementarea sa la nivelul întregii țării.
„Intenția noastră este să extindem utilizarea cenușii de hârtie la nivel național și în cele din urmă să o reproducem la nivel internațional”, a declarat Juan Jose Cepria Pamplona, potrivit euronews.ro.
Proiect internațional pentru valorificarea deșeurilor
Acciona reprezintă un conglomerat multinațional spaniol, dedicat dezvoltării și gestionării infrastructurii și energiei regenerabile. Firma este membră a unui proiect ce poartă numele de paperChain. Proiectul reunește 20 de companii din cinci țări, pe diverse domenii operaționale, după cum urmează: Portugalia – industrie construcții (amestec de asfalt și ciment), Spania (sol stabilizat), Slovenia (materiale compozite pentru stabilizarea căilor ferate), Suedia – industrie chimică (bioetanol), Suedia – exploatare minieră (straturi de etanșare pentru deterioarea reactivă).
Proiectul prevede o utilizare mai sustenabilă a resurselor naturale și are în vedere, printre altele, și valorificarea deșeurilor din industria de hârtie și celuloză din întreaga Europă. 15% din deșeurile de hârtie se doresc a fi reutilizate sub formă de materii prime.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau