Totul despre preferinţele Generaţiei Y
Dimensiune font:
25 de speakeri au analizat în cadrul conferinţei Romanian Youth Focus profilul unui tânăr român ce face parte din această generaţie. Oameni de marketing, reprezentanţi ai instituţiilor de creditare sau ai celor mai puternice branduri au creionat trăsăturile acestor potenţiali clienţi.
Radu Bogdan şi Alexandru Dincovici, reprezentanţi ai Youth Monitor, au detaliat în cadrul Romanian Youth Focus 2013 caracteristicile Generaţiei Y. „Dincolo de etichete, de X, de Y, de Millennials, de Digital Natives, poate este mai eficient şi mai acţionabil, câteodată, pentru omul de business şi, în special pentru omul de marketing, să urmărească şi să observe tendinţele care au legătura cu tinerii şi îi au ca actori principali“, a punctat Radu Bogdan, potrivit smark.ro.
O cercetare despre tineri, realizată de platforma Youth Monitor, arată că, în ceea ce priveşte activităţile din timpul liber, în topul preferinţelor tinerilor muzica ocupă primul loc, iar TV-ul a fost uşor devansat de vizionatul de filme şi internet. „O treime din băieţi sunt foarte optimişti din punct de vedere financiar şi obişnuiesc să joace la pariuri, jocuri de noroc sau Loto“, se arată în studiul desfăşurat la nivel naţional pe un eşantion de 300 de persoane, cu vârste cuprinse între 14 şi 26 de ani. Totodată, 95% dintre tineri se implică în achiziţionarea tuturor produselor din gospodărie. Acelaşi studiu arată că aceştia nu au încredere în sistemul de învăţământ românesc, iar 60% dintre ei consideră că se învaţă mult mai bine în afara ţării. La capitolul electronice, camerele foto digitale şi laptop-urile se află în faţa smartphone-urilor.
Cine influenţează Generaţia Y
În cadrul aceleiaşi conferinţe, Veronica Ioniţă, Communications Planner în cadrul Starcom MediaVest România, a prezentat rezultatele studiului HumanGraphExperience. Analiza a vizat cinci categorii diferite: dulciuri, băuturi, gadgets, modă şi îngrijire personală.
Datele obţinute arată că 62% din tineri cer sfaturi înainte de a cumpăra un nou produs, 52% dau sfaturi prietenilor şi cunoştinţelor lor referitoare la produse şi servicii, însă doar 35% caută informaţii online despre produsele şi serviciile pe care vor să le achiziţioneze. Tinerii influenţează decizia de cumpărare cu 13% mai mult decât alte persoane. „În cel puţin 3 din cele 5 categorii studiate, top influenţatori sunt reţelele de socializare, pe următorul loc situându-se prietenii şi rudele, site-urile şi revistele de specialitate. De recomandările celebrităţilor sunt influenţaţi doar 22% din respondenţi, iar 19% admit că au încredere în produsele recomandate de aceştia.
Dacă în cadrul categoriilor de consum regulat, precum băuturi, dulciuri şi gustări, cei mai puternici influenţatori sunt rudele şi persoanele apropiate, în ariile ce ţin de status şi imagine influenţatorii de specialitate au cel mai mare impact“, potrivit smark.ro.
Matei Psatta, Social Media Manager la GMP PR, a prezentat în cadrul aceleiaşi conferinţe câteva adevăruri despre reprezentantul tipic al tinerilor de azi: „are în jur de 22 de ani, are un computer de la vârsta de 6 ani, a crescut ascultând Paraziţii şi Linkin’ Park, a învăţat engleza de la Cartoon Network şi nu poate să facă faţă eşecului“.
„Tinerii din Generaţia Y nu sunt o specie diferită de restul oamenilor, ci doar au crescut cu online-ul lângă ei. Brandurile care le atrag atenţia sunt cele care le fac viaţa mai uşoară, nu cele care încearcă să vorbească cu ei“- Irinel Ionescu, Creative Partner, AMPRO Design
Romanian Youth Focus 2013 a avut loc săptămâna trecută şi a făcut parte din seria de evenimente SMARK KnowHow
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau