Un val de aer topical se va extinde peste România
Dimensiune font:
Începând de mâine, România va avea parte de temperaturi caniculare, ce vor depăși normalul perioadei. Valul de caniculă va fi intens și persistent, cu puține ploi de vară, conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie.
Meteorologii au anunțat zile caniculare pentru majoritatea zonelor din România. Temperaturile vor atinge limite record și vor cauza probleme pentru multe persoane.
Dacă până în prezent temperaturile s-au situat în limitele normalului și în unele perioade acestea au fost chiar scăzute, începând de mâine temperaturile vor crește din nou. Astfel, maxima ar putea ajunge până la 34 de grade Celsius.
În estul țării cerul ar putea fi înnorat, însă există șanse foarte mici ca ploaia să apară. Vântul își va face simțită prezența mai mult pe crestele montane, iar temperaturile vor atinge minima de 11 grade în depresiunile Carpaților Orientali.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau