Veterinarii au un șef nou, la București
Dimensiune font:
ANSVSA anunţă, joi, numirea în funcţia de preşedinte al instituţiei, cu rang de secretar de stat, a lui Alexandru Nicolae Bociu.
”În data de 09.02.2022, s-a publicat în Monitorul Oficial decizia privind numirea în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu rang de secretar de stat, a domnului Alexandru Nicolae Bociu, pentru o perioadă de 5 ani”, a transmis, joi, ANSVSA.
Sursa citată a precizat că noul oficial a ocupat funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Totodată, prin decizia prim-ministrului, a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu rang de subsecretar de stat, Dănuţ Păle.
Acesta îl înlocuieşte în echipa de conducere a instituţiei pe Alexandru Nicolae Bociu.
Bociu a mai fost numit în funcţia de preşedinte al ANSVSA şi în noiembrie 2021, de premierul interimar de la acea vreme, Florin Cîţu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau