9.000

default

Dimensiune font:

| 02-11-2020 00:01

 

 Dan M.BREZULEANU

Cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei a scos în această dimineață ediția cu numărul 9.000.

În aproape trei decenii de nouă existență, 9.000 reprezintă, totuși, o cifră plină de semnificații. Nu doar pentru cei care trudesc să dea valoare argumentelor, ci și pentru cei care, copleșiți de necazul traiului chinuitor generat de pandemie, găsesc zilnic răgazul, dar mai ales resursa necesară pentru a plăti un ziar.

9.000 reprezintă o cifră aparte. Nu atât prin strălucirea zerourilor care o compun, nici prin stângăcia cu care aşteaptă rotunjirile istorice, ci mai ales prin forţa cu care încă îşi cară argumentele prin minţile celor ce au avut răbdarea de a crede că este posibil. Că este posibil nu doar să rezişti într-o economie stâlcită mereu în bătaie de toți cei care se agaţă de hăţurile puterii, dar că este esenţial să deschizi drumuri prin hăţişurile construite de arhitecţii vremelnicelor guvernări.

N-a stat nimeni să calculeze câte cazuri au fost soluționate prin puterea argumentelor cu care jurnaliștii au convins autoritățile că e musai să se repoziționeze, să iasă de pe terenul erorilor. Însă, privind în urmă, realizez că una dintre cele mai importante reușite pe care presa le-a atras de partea celor ce au crezut în forţa ei predestinată a fost aceea de a nu permite guvernarea prin intermediul fricii. Generoasă, onorabilă - deși onoarea a distrus mereu mult mai multe destine decât a salvat, presa a rezistat.  

În scris se pierd multe... Nu doar glasul, respirația sau mirarea, cât - vorba contemporanei Katia Fodor - sensul îndelungatei tăceri. Dar rămâne cuvântul. Pregătit cu grijă, ascuțit la tăișul argumentelor, îmbrăcat în haina ponosită a adevărului, rareori machiat, mai mereu contestat...

Cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei a scos în această dimineață ediția cu numărul 9.000. Și n-o să se oprească aici, chit că unii - descoperind ei că informația poate reprezenta o afacere mănoasă - se ambiționează acum să creadă că adevărul va sfârși prin a-și pierde importanța. Nu! Atâta vreme cât sistemul este rupt, distrus, presa are un viitor!

Vremea invidiei, când mutul începe să vorbească, surdul să audă și orbul să vadă, nu s-a stins definitiv, dar pare dispusă să apună. Iar jurnalistului nu-i va rămâne altceva de făcut decât să lupte pentru a suprima, una câte una, formele de relaționare dintre minciună și adevăr.

Cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei a scos în această dimineață ediția cu numărul 9.000, iar cei care lucrează în această redacție s-au decis să împartă fericirea aceasta cu dumneavoastră!

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
România e în război. Informațional!
22/04/2024 21:46

Dorian OBREJA Sunteti bine? Putin ingrijorati de războiul din vecinătatea noastră, de dronele ce mai pică sau plutesc pe mare, tinuti in priză de mesajele ro-alert? Sau pe deplin linistiti, că doar sunte ...

O campanie respingătoare
21/04/2024 21:48

  Dorian OBREJA Memoria oamenilor (cu exceptia celor foarte dotati sau antrenati) – din fericire sau din păcate, de la caz la caz...- nu inregistrează performante. Cu alte cuvinte, uităm, uneori ...

Moldova, departe și pe calea ferată
16/04/2024 17:48

 Dorian OBREJA De acord, incet-incet, Moldova, in general, si Iasul, in mod particular (specific acest oras , deoarece a fost si incă mai este, chiar dacă nu in toate si mereu, capitala acestei provinci ...

Somnul națiunii naște...sondaje
14/04/2024 21:22

 Dorian OBREJA Absenteismul la ultimele randuri de alegeri a atins, in tara noastră, niveluri record. În acelasi timp, procentul celor prezenti ar putea da impresia – nu cred că foarte cores ...

Cornel Nistorescu: Toni Greblă nu greblează nimic
14/04/2024 00:26

Coplesiti de năzdrăvăniile tembele ale lui Piedone si de zimbetele fortate si disperate ale doctorului Cirstoiu, n-am mai realizat că ne scapă multe aspecte ale anului electoral. Si unul dintre ele arată ...

Cornel Nistorescu:Du-te-n NATO!
12/04/2024 17:48

Presedintele nu putea să treacă peste aniversarea NATO, institutia de care isi leagă atitea sperante ca să mai părăsească măcar o vreme Romania. Fac parte dintre aceia care sunt convinsi că presedintel ...

Un cotidian elvețian important afirmă că România ar putea fi printre primele țări din NATO care ar trimite trupe în Ucraina, alături de Franța
11/04/2024 00:15

Cotidianul Neue Zürcher Zeitung sustine că Romania si Polonia s-ar implica printre primele in războiul din Ucraina, in cazul in care Franta ar decide să trimită trupe in această tară Intr-un articol des ...

Autostrăzile Moldovei se strecoară greu
09/04/2024 07:26

 Dorian OBREJA Pentru a evita confuzii sau interpretări, precizez, de la bun inceput, că  verbul a (se) strecura, in cazul de fată, nu trebuie receptat ca insemnand a trece printr-o strecurătoare ...

Muntele și șoriceii
07/04/2024 21:16

Dorian OBREJA Nu incetez să mă mir, dar, mai ales, să regret imensele energii consumate in politică – imense in raport cu rezultatele. Drept care consider cu totul adecvat taxarea acestui raport ca a ...

Urmările războiului – în farfuriile noastre
01/04/2024 20:57

Dorian OBREJA Iar dacă ar fi doar in farfurii, ar mai merge, dar e vorba, in cele din urmă, de sănătatea trupului si a mintii, ce poate fi (si, in multe situatii, chiar este) afectată de ceea ce consumăm ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei