Baba + mitraliera = România semi-prezidențială

 Dorian OBREJA

Teribil (prin efecte) de mult timp și multe energii se consumă aiurea pe scena politică și, de aici, la scara întregii societăți. Un exemplu a fost acela reprezentat de luarea deciziei privind comasarea a două tipuri de alegeri. Ca și cum un asemenea exemplu nefericit nu ar fi fost de ajuns, acum ne confruntăm cu altul: hotărârea datelor vizând alegerile pentru Cotroceni...

Chiar dacă nu scrie clar în Constituție (lege fundamentală cu destule lipsuri, pasaje neclare sau echivoce), România este o republică semi-prezidențială cu valențe parlamentare. Adică, deloc întâmplător, s-a optat, la un moment dat, deloc întâmplător, pentru cel mai păgubos, mai puțin democratic și mai generator de probleme regim politic posibil. Care mai este aplicat în țări precum Rusia, Ucraina, Serbia, Bosnia și Herțegovina, ce nu pot fi, nicicum, modele de urmat! Culmea e că, deși neajunsurile majore ale acestui tip de regim sunt extrem de vizibile, nevoia de ”tătuc” face ca 55,9% dintre români (conform unui foarte recent sondaj) să dorească puteri mai mari acordate președintelui!

Dacă ar fi ca politicienii să fie foarte realiști și nu s-ar lăsa mânați de interesele proprii sau cele de partid, ar trebui modificată Constituția, în sensul definirii României ca republică parlamentară și alegerii președintelui de către legislativ. S-ar face economie de bani, de timp, dar, mai ales, s-ar evita necazurile generate de tradiționala luptă președinte-premier (chiar provenind din același partid!) - Iliescu cu Roman și Năsase, Constantinescu cu Ciorbea și Vasile, Băsescu cu Tăriceanu și Ponta, Iohannis cu  Orban și Cîțu...

Problema este că putem manifesta tot mai greu încredere în sondaje. Pentru că întâlnim un altul, care ne spune (cu țintă precisă!) că mai mult de jumătate dintre români ar prefera un independent la Cotroceni. De asemenea, peste 50% ar opta pentru un președinte de dreapta, și doar puțin peste 20% pentru unul de stânga. Ori cifrele referitoare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie indică o altă realitate. Cei care au câștigat ca independenți au reprezentat, mai degrabă, excepții. Deocamdată, doar prezența pe lista unor partide (și încă importante) asigură accederea în funcții. Presupusa apetență a electoratului pentru drepta e contrazisă de votul politic: PSD a cîștigat 25 de consilii județene, din 41, față de PNL -12, și peste 40% din mandatele de primar – față de liberali, circa 33%. Atunci unde regăsim 60% electorat de dreapta? Simplu, doar în imaginația unor politicieni. Dintre care unii clamează ca imperioasă necesitatea alegerii unui președinte de dreapta sau a unei variante și mai turbionare – președinte de dreapta și guvern de stânga. Dacă nu mă înșel, dreapta a fost la Cotroceni 24 de ani din ultimii 34. Bilanțul? Patru ani cu unul scârbit de politică, zece cu un turnător și încă zece cu un leneș înfumurat. Dacă  s-ar concretiza propunerea conturată acum s-ar depăși recorduri de absurd.

Ar trebui să medităm îndelung la înțelepciunea celor spuse de Gabriel Garcia Marquez: ”Eu nu sunt nici de stânga, nici de dreapta. Eu sunt inteligent”. Dacă suntem  inteligenți, nu împărțim scena politică în ”ciuma roșie” și ”holera galbenă„, ci alegem oameni inteligenți, cu performanțe profesionale (și/sau administrative), fără schelete prin dulapuri și care pun, întotdeauna, interesul general mai presus de cel personal sau de partid. Doar aceștia pot edifica o Românie pe măsura speranțelor!