De la „eu cu cine votez?”, la „eu pe cine scriitor îl crez?
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Pentru a avea şi o altă părere decât a mea (meditam că poate greşesc, poate sunt subiectiv...), am ales calea de a începe aceste rânduri prin citarea substanţială dintr-un text aparţinând lui Răzvan Voncu, despre cartea criticului Alex Ştefănescu, intitulată „Cum te poţi rata ca scriitor. Câteva metode sigure şi 250 de cărţi proaste” (Editura Humanitas, Bucureşti, 2009), carte pe care o recomand cu căldură practicanţilor de maculiteratură. Aşadar: „Fraudarea mecanismelor profesioniste de validare a creat, în ultimii ani, reputaţii şi cariere scriitoriceşti: prezentatoare de ştiri, „vedete” mondene, politicieni locali, oameni de afaceri, eterni veleitari etc. au tipărit cărţi, au organizat campanii de promovare şi, în absenţa unui „Nu!” răspicat al criticii, au arborat false blazoane de scriitori. Alex Ştefănescu şi-a asumat misiunea ingrată de a-i citi pe aceşti impostori ai literaturii şi, mai ales, de a le arăta de ce produsele lor nu sunt literatură. Chiar şi numai pentru atât şi tot ar trebui să îi fim recunoscători.(...) Cartea (menţionată, n.m.,D.O.) « care a rezultat din săptămânala corvoadă de a-i citi pe grafomani reprezintă mai mult decât o antologie a nonvalorilor din literatura actuală. Cifra prezentă în titlu (şi anume, 250) este, oricum, considerabil mai mică decât maculatura literară care a văzut lumina tiparului în ultimele două decenii. ».
Cred că lucrurile – triste şi grave, ducând la confuzii şi decrebilizări – nici nu ar putea sta altfel, atâta vreme cât, în lipsa atât a unor legi clare, dar mai ales a bunului simţ, ca să nu spun nesimţirii, asistăm la avortarea (că nu-i pot spune naştere) a nenumărate asociaţii, ligi, societăţi şi alte asemenea ce-şi agaţă „în coadă” termenul de scriitori, pretinzând că-i reprezintă.
Aflăm despre una dintre ele că „a devenit o asociaţie literară puternică ce (ultimele două cuvinte îşi dau mâna într-o cacofonie) impune tot mai mult respect pe piaţa (aha, deci de piaţă era vorba!) literară românească”. Privesc numele conducerii, membrilor şi laureaţilor asociaţiei şi nu mai comentez. Doar subliniez că şeful pe ţară are deja 58 de cărţi publicate, iar un şefuţ de filială, citez, „în ultimii 7 ani, a editat 32 de cărţi în 34 de volume, deoarece două cărţi au avut cţte două volume fiecare”. Dacă luăm în calcul că Marin Preda sau Nicolae Breban au circa 20 de cărţi, ne dăm seama că erau nişte mici copii într-ale scrisului; doar Sadoveanu, cu aproape 100, a reuşit să-i depăşească – dar el era Ceahlaul, şi a trecut la cele veşnice, pe când cei amintiţi trăiesc şi scriu într-un ritm care, cert, o să-i transforme în egalii Chomolungmei...
La o rapidă navigare pe internet, găsim asociaţii ale „scriitorilor” români din America de Nord (trebuie c-o fi una şi în aia de Sud), celor creştini, celor din turism, medicilor scriitori şi publicişti, târgovişteni, celor în „Grai Bănăţean”, celor din Ţara Dornelor, celor botoşăneni (înscrisă firmă), celor din Bistriţa-Năsăud, din Spania, Olt, Sălaj, liga literară, a scriitorilor profesionişti, (apropo, într-una din cele citate, pentru a deveni membru, trebuie să fii scriitor profesionist; cine stabileşte asta?). Cea mai tare, însă, mi se pare Asociaţia Literară Ţeapă Inteligenţei şi Inovaţiei Scriitorilor, înfiinţată, nu se putea altundeva, decât la clubul Obor...
Iar lista e mult mai lungă şi mai năstruşnică, poate voi reveni. Deocamdată, mi s-ar părea normal ca Uniunea Scriitorilor din România să clarifice situaţia. Că, altfel, eu scriitor pe cine pot să crez?
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau