Drepturi? Da, dar şi obligaţii!

 Dorian Obreja

Am mai spus-o/scris-o în nenumărate ori, dar nu voi înceta să repet: singurul sistem pe care îl cred cu adevărat democratic este cel elveţian.

Iată un exemplu mai vechi, din 2014: prin referendum (aşa cum se decid toate în Ţara Cantoanelor), elveţienii au respins creşterea celui mai mic salariu minim lunar din lume, de 3.200 euro. Motivul? Unul simplu şi la mintea...elveţienilor (care merge ceas): de măsură ar fi beneficiat mai ales angajaţii slab calificaţi din industria serviciilor (nu vă bucuraţi/temeţi, nu serviciile de informaţii...).

Şi acum, un exemplu foarte „cald”: tot prin referendum, elveţienii (cam în proporţie de 2/3), au spus „da” legii privind combaterea covid prin instituirea certificatului sanitar (cunoscut şi sub numele de verde). Motivul? Nu cred că mai trebuie explicat!

În România (denumită/considerată, de către unii, drept o „Elveţie a Balcanilor”), în schimb, controversele şi interminabilele discuţii asupra certificatului verde, în mod sigur, se vor încheia doar odată cu pandemia (să sperăm că vor rămâne supravieţuitori care să discute). Fiecare, dar mai ales politicienii, îşi dă cu părerea, aducând în favoarea opiniilor exprimate argumente definite ca irefutabile.

Dar, tot în România, în afara problemei certificatului verde, mai avem probleme vaccinării. Şi vezi că vine ditamai liderul de partid aflat la putere şi declară „nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie”. Mă întreb şi eu, dacă vreunul din părinţii săi ai fi ajuns în situaţia de infectat/intubat/ decedat din pricină că nu s-a vaccinat, ar fi făcut aceeaşi declaraţie?

Dacă respectivul personaj ar fi doar lider de partid, oricât de mare (partidul...), mai treacă-meargă, dar dânsul, recent, a fost ales într-o funcţie care îl ridică la înălţimea ameţitoare (sper să se poată ridica şi el...) a celui de-al doilea om îm stat. Deci afirmaţiile sale au o greutate şi influenţă indiscutabil foarte mare. Cum spuneam, politicienii şi-au făcut un obicei de a aduce, în sprijinul declaraţiilor făcute de ei, argumente, hai să nu refept termenul de mai sus – pr care le consideră imbatabile. În cazul de faşă, declarantul a adăugat că nu este de acord cu obligaţia amintită, deoarece”toată lumea are drepturi”, precizând că „dreptul la viaţă primează peste toate celelalte drepturi”. Acum l-aş întreba pe politicianul cu pricina dacă dreptul meu la viaţă nu e primejduit de cel care „are dreptul” să nu se vaccineze şi care mă infectează şi chiar ucide, dar, cum ştiu sigur că nu va veni niciun răspuns, o las baltă. Dar nu renunţ în a-l informa pe respectivul personaj că, potrivit tratatelor de specialitate, „îndatoririle sunt o obligaţie pe care o parte o are faţă de alta; dacă drepturile sunt privilegiile pe care oamenii, companiile şi statele le au, îndatoririle sunt obligaţii de a efectua anumite lucruri; dreptul nu înseamnă să faci tot ce vrei, ci să respecţi tot  ceea ce nu permite legea, o limită stabilită de drepturile altor persoane”.

Controversele se materializează inclusiv în presă, chiar la extreme: în vreme ce o publicaţie susţine, citând ministrul de Interne de la acea dată, că „siguranţa statului  e mai presus decât siguranţa cetăţeanului”, alta îşi face chiar slogan, pe frontispiciu, dintr-o afirmaţie situată la polul opus, anume că „siguranţa cetăţeanului mai presus de siguranţa statului”. Ce să mai înţeleagă, oare, bietul cetăţean? După cum se vede, unii înţeleg una, alţii, cu totul alta, şi procedează în consecinţă.

Pentru personajul amintit mai sus, ştiind că are foarte puţin timp liber, am făcut o culegere de articole din Legea fundamentală a României, poate îl ajută să se lămurească. Astfel, art. 15 spune că „cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea”; art. 34 stipulează că „dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat” (în ce fel, atâta vreme cât eu intru cu mască într-un magazin în care nici cîâiva vânzători, nici câţiva cumpărători nu poartă aşa ceva?); în fine, e important de meditat la art. 53, care precizează că „exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi şi libertăţilor cetăţenilor (...) prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”. Q.E.D.!