Semnificaţia alegerilor interne ieşene
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Când utilizez sintagma „alegeri interne” mă refer, desigur, la cele de partid. Filialele ieşene a două formaţiuni politice (ambele aflate la guvernare, dar deloc prietene în plan local) s-au aflat, duminică, în această etapă. Pentru că, în spetembrie, nu-i aşa, au loc congresele celor două partide, iar alegerile la structurile de bază nu pot fi amânate; pe de o parte, pentru că şi politicienii, istoviţi de atâta muncă, trebuie să ia vacanţă (parlamentarii, de exemplu, au nu mai puţin de două luni de pauză, la care se adaugă încă una, în perioada sărbătorilor de iarnă!); pe de alta, pentru că e necesar ca fiecare dintre competitorii pentru funcţii de şefi la nivel naţional să ştie pe cine (şi, mai ales, câţi) se bazează.
Ca să ne dăm mai bine seama de importanţa unor asemenea evenimente, e de amintit că, sub un pretext cusut cu o aţă extrem de albă (participarea la o sărbătoare naţională...), sâmbătă a fost desantată la Iaşi o grupare de la vârful PNL, în frunte chiar cu El Lider Maximo (totodată, vorba lui Caragiale, cantidat la al nu ştiu câtelea congres). Vorbăreţ şi glumeţ ca întotdeauna, el a amintit că unii camarazi de partid îl supranumesc Duracell” (n-am înţeles dacă e vorba de o însuşire iepurească sau energetică...), a bagatelizat lipsa de concordie PNL-USR-PLUS, spunând că este „o înţelegere originală a parteneriatului” şi, ca să ajung la punctul fierbinte, a susţinut că are încredere în colegii săi – referirea fiind făcută la preşedintele CJ şi, respectiv, primar, ambii membri PNL, despre care a afirmat că au procedat corect autosuspendându-se din funcţii (nu vă speriaţi, nici bucuraţi, e vorba de funcţiile de partid, şefia filialei judeţene, respectiv municipale), până la judecarea de către instanţe a unor dosare în care se regăsesc acuzaţii la adresa celor amintiţi.
Soarta alegerilor se cam ştia încă destul de mult înainte de ziua de duminică, ziua desfăşurării lor.
La USR-PLUS, liderul adevărat a preferat (cine ştie dacă nu va regreta cândva) să rămână în umbră, desemnându-şi un apropiat să participe de unul singur la competiţie – pe care, în asemenea condiţii, nu avea cum să o piardă. Aşa încât câştigătorul se află pe cai mari şi politic, şi administrativ (aduc aminte că e subprefect), mai ales că de-a dreapta îşi are propriul frate! Acuma să vedem dacă şi cu caii nu e precum cu iepurii...
La PNL, competiţie, măcar formal, a fost, chiar dacă deloc strânsă. Şi a câştigat, cum se prognoza, Marius Dangă, cu un categoric 98 la 16. Dar punctul culminant în acest partid, la nivel local, va fi pe 3 iulie, când, ca şi sigur, Alexandru Muraru îşi va transforma mandatul de interimar într-unul plin.
Trăgând linie şi adunând, rezultă următoarele concluzii.
1.E trist şi îngrijorător că, începând de la acest nivel, nu există competiţii cu cât mai mulţi şi mai buni candidaţi. Aşa s-ar selecta resurse umane de valoare pentru vârfurile partidelor, administraţii, guvernare, legislativ. Regretabile, la alegeri, sunt şi jocurile de culise, lipsa de transparenţă şi comunicare.
2.Iaşul, fiind unul dintre fiefurile lui Orban, va avea puţine speranţe de ajutor dinspre executivul condus de contracandidatul acestuia; doar dacă numitul câştigă şi materializează declaraţia „cel care este ales preşedintele PNL trebuie să fie premier” se schimbă treburile.
3.Nu se întrevede, pentru viitor, armonie în plan local între principalele partide aflate la guvernare.
4.Cum, la vârf, sigur există informaţii exacte, soarta unor dosare în lucru trebuie privită cu maximă îngrijorare de către cei implicaţi în ele. Prietenii înţeleg de ce...
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau