Educație media la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași!
Dimensiune font:
În perioada 8 - 12 mai 2022, doi profesori de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, prof. dr. Anamaria Ghiban și prof. Daniela Anghelescu, participă, alături de alți profesori formatori din țară la proiectul „MEDIA CIVIC ENGAGERS”, un schimb de experiență în domeniul educației media, care are loc în Norvegia, în perioada 08-12 mai 2022, pentru profesorii de limba și literatura română formatori în educație media pentru cursul “Introducere în educația media pentru profesori de limba și literatura română și discipline conexe din unitățile de învățământ liceal”, acreditat prin Ordinul Ministrului Educației. Profesorii participă în aceste câteva zile la întâlniri cu specialiști media din diverse organizații pentru a afla cum se întâmplă educația media în spațiul norvegian.
“Am cunoscut inițiative de educație media ale organizațiilor neguvernamentale norvegiene, am testat aplicații și instrumente educaționale, am întâlnit profesioniști în educație media care militează pentru integrarea educației media în sistemul de învățământ norvegian”, a precizat prof. dr. Anamaria Ghiban.
Întâlnirea este organizată în cadrul proiectului „Predau educație media! – Laboratorul de educație și cultură media”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în parteneriat cu Norsensus Mediaforum și Asociația Rădăuțiul Civic, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin Granturile SEE 2014-2021.
Proiectul „Predau educație media! – Laboratorul de educație și cultură media” este parte a Programului de Educație Media, dezvoltat de către Centrul pentru Jurnalism Independent, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Romanian-American Foundation, un program strategic având ca scop introducerea elementelor de educație media în programele educaționale de liceu pentru disciplinele umaniste (limba română, limba engleză, limba franceză, istorie, științe sociale) și crearea unui set de instrumente și materiale, pentru ca tinerii să înțeleagă și să respecte rolul media într-o societate democratică, să distingă informația de propagandă și să folosească responsabil rețelele sociale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau