Încă o țară a anunță că a depistat un balon care a survolat spațiul său aerian.

23

Dimensiune font:

| 15-02-2023 21:45

Columbia a anunţat, în acest weekend, că un balon cu origine necunoscută a survolat teritoriul său. Anunţul vine în contextul în care vineri Statele Unite menţionau că un balon chinezesc de spionaj tranzitează America Latină, informează AFP.

Forţele Aeriene ale Columbiei au precizat că balonul a fost văzut vineri dimineaţă şi traiectoria i-a fost monitorizată până în momentul în care obiectul a părăsit spaţiul aerian naţional. Nu a existat nicio clipă o ameninţare la adresa securităţii şi apărării ţării, au menţionat oficialii columbieni.

În 3 februarie, “Sistemul naţional de apărare aeriană a detectat un obiect la o altitudine mare, care a intrat în spaţiul aerian columbian prin nordul ţării, deplasându-se cu o viteză medie de 25 de noduri şi prezentând caracteristicile unui balon”, au precizat Forţele Aeriene, într-un comunicat, potrivit News.ro.

Columbienii, în colaborare cu mai multe ţări, fac verificări pentru a stabili originea obiectului.

Vineri, Pentagonul anunţa că al doilea balon de spionaj chinez a fost văzut survolând America Latină.

Un balon similar, care a fost văzut deasupra SUA, a fost doborât sâmbătă de armata americană, la ordinul preşedintelui Joe Biden.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Vin ploile!

11:53

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
Acum ultimele actualizări meteo: ploi abundente, vijelii și ninsori. Vremea se răcește brusc, potrivit prognozei pentru weekend
28/09/2024 12:33

  Meteorologii au actualizat sambătă dimineata prognoza. Cea mai mare parte a tării va fi afectată de ploi torentiale si vant puternic, in timp ce la munte se vor semnala lapovită si ninsoare.  ...

”Tudor Chirilă, băi gâgă, eşti praf”
28/09/2024 11:59

Cazul Marius Pieleanu sau unde dai si unde crapă. Andrei Caramitru il critică dur pe Tudor Chirilă după ce artistul a sugerat că nu mai poţi cere copiilor să rămană in ţară dată fiind o asemenea sit ...

Activiștii LGBT, mânioși după ce Marcel Ciolacu a spus că homosexualii au deja toate drepturile în România
28/09/2024 09:34

Activistii LGBT au luat foc după declaratiile premierului Marcel Ciolacu, in care candidatul PSD la presedintie a spus că homosexualii si lesbienele au deja drepturi egale in Romania. „De ce? Eu am o prote ...

Zelenski și Trump au discutat despre încheierea războiului din Ucraina: 'Cred că putem găsi un acord care să fie bun pentru ambele părţi'
28/09/2024 09:31

Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, s-a angajat vineri să soluţioneze războiul declanşat de Rusia impotriva Ucrainei dacă va caştiga alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, declara ...

ÎPS Teodosie spulberă bucuria mirilor: Nunțile făcute sâmbăta nu sunt conforme cu rânduiala bisericească
27/09/2024 17:23

       IPS Teodosie face noi declaratii controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi impărtăsiti, Teodosie revine si spune acum că nuntile  ...

Un grup de drone rusești se apropie periculos de România: A fost emis mesaj RO-Alert
27/09/2024 09:25

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis in cursul nopţii de joi spre vineri, un mesaj RO-Alert pentru populaţia din zona de Nord a judeţului Tulcea, după ce structurile cu rol de apărare ...

Bombă: Rusia încalcă Sancțiunile cu complicitatea NATO și UE – România se afundă în smârcurile Slugărniciei Fanatice Sinucigașe
27/09/2024 06:13

De doi ani si jumătate, tara noastră se autosabotează sistematic pe altarul luptei impotriva lui Vladimir Putin, fiind chiar la un pas de a intra in război. Vreti să stiti ce fac ceilalti „aliati”? De ...

Zelenski a obținut ce-a vrut: SUA trimit armament cu rază lungă de acțiune în Ucraina
27/09/2024 06:12

Presedintele american Joe Biden tocmai a confirmat că va furniza Ucrainei munitie cu rază lungă de actiune, dar nu a aprobat incă folosirea ei pe teritoriul Rusiei. Ucraina a militat mult timp pentru ca al ...

SRS: Iohannis a ajuns la capătul cursei pentru imunitate
27/09/2024 06:10

S-au epuizat toate resursele pe care, rand pe rand, Klaus Iohannis le-a pus in miscare in scopul de a-si prelungi cumva imunitatea si după incheierea mandatului. Si iată că acum regele e gol. Dezbrăcat de t ...

NATO pregătește scenariul unui război cu Rusia - Se fac pregătiri pentru transportul unui număr mare de răniți
26/09/2024 14:25

Şeful comandamentului logistic al NATO, general-locotenentul german Alexander Sollfrank, a declarat miercuri intr-un interviu acordat agenţiei Reuters că alianţa intenţionează să coordoneze transportul u ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei